Încă un partid îl vede demisionar pe Portariuc : Să se ducă acasă!

 

După PP-DD – işti, care săptămâna trecută prevedeau o demisie a noului edil şef deoarece ar fi depăşit de problemele municipalităţii şi PDL-işti au exprimat o opinie asemănătoare. Şi aceştia au dezavuat atitudiunea lui Ovidiu Portariuc, care la mai bine de o lună de la învestire continuă la aproape fiecare ieşire publică să îşi critice predecesorii.

Portariuc ar fi mai mult preocupat de controale

Democrat-liberalii botoşăneni sunt nemulţumiţi că primarul este mult mai preocupat se efectuarea unor controale, în timp ce problemele importante ale urbei sunt trecute într-un plan secund. „Aştept şi eu să lanseze prima investiţie a lui personală în municipiul Botoşani. Până acum numai s-a încâlcit, nu ştie ce să facă cu gunoiul, nu ştia cum să rezolve strada Primăverii, nu ştie cum să rezolve nu ştiu ce, nu ştie cum să rezolve nimic. Dacă nu ştie cum să rezolve să-şi dea demisia şi cu asta basta”, a afirmat Cristian Achiţei, secretar general PDL Botoşani. Acesta a subliniat că marile firme care au contracte cu Primăria traversează o situaţie foarte greu din cauza sistării achitării lucrărilor efectuate. „Face afirmaţii dintr-astea că a venit DNA-ul, că o să vină nu ştiu cine, în rest de investiţii uită în Botoşani. Toţi constructorii acuşi dau faliment, de două luni de zile nu s-au mai făcut plăţi şi el n-are soluţii. Păi dacă n-are soluţii să se ducă acasă”, a mai spus Cristian Achiţei.
Iar miniştrii la fel
Fostul primar crede că problemele cu decontările pleacă de la ministere, acolo unde USL-iştii, asemeni primarului de la Botoşani, îşi dedică o bună parte din timp tot efectuării de controale şi nu rezolvării problemelor curente ale instituţiilor pe care le conduc. „Ei nu cred că România trebuie să meargă înainte, au întâi o problemă pentru că n-au ce să spună altceva. Au spus în campania electorală fac asta, asta şi asta, nu pot să facă, ştiam cu toţii, dar în fine, dacă tot nu pot să fac, hai măcar să-mi fac de treabă acolo. Dacă nu pot să fac, decât să ma ia lumea de nu ştiu cum, fac plângeri, spun că nu-i bine, că nu ştiu ce s-a întâmplat nu ştiu când”, a menţionat Cătălin Flutur. Senatorul de pe Colegiul Botoşani, Daniel Humelnicu, a tras concluzia: „Unii au făcut treabă şi alţii fac valuri, e simplu”.
CITEŞTE ŞI:
 Flutur îl acuză voalat de Portariuc de laşitate cu DNA : Intrăm într-o serie de minciuni?