Încă un parlamentar botoșănean NU votează bugetul fără bani pentru Autostrada Moldovei: Mi se pare o amăgire

Se vorbește de câteva zile că nici în anul 2019, Autostrada Moldovei nu va primi bani de la Guvern.

 

Mihaela Huncă, parlamentar botoșănean și  membră a partidului Pro România și-a expus clar punctul de vedere cu referire la Autostrada Ungheni - Iași - Târgu Mureș.


”Eu vă spun categoric: dacă nu vor fi alocați bani, atunci nu voi vota bugetul. Este inacceptabil să nu se aloce bani. De ce? Știți foarte bine că există lege. La sfârșitul anului trecut am votat-o. De fapt, nici nu ar trebui să fie acest lucru normal, să faci o lege ca să dezvolți o regiune”,


Mihaela Huncă, deputat Pro România.


De asemenea, parlamentara consideră că zona Moldovei a fost de mult uitată de Guvern și că din 2016 nu s-au alocat bani pentru ca un anumit obiectiv de anergură să fie dus la bun sfârșit.


”Vreau să vă spun că am planificată o întâlnire inclusiv cu reprezentanți de la CNAIR săptămâna viitoare (…) Mi se pare așa o amăgire, anul acesta începem să facem licitații, studiu de fezabilitate, anul viitor o luăm de la capăt, anul celălalt de la capăt. Nu vi se pare că totuși ar trebui să știm exact care este situația acestui drum? Pentru că nu este corect,”


Mihaela Huncă, deputat


Cert este că în cursul zilei de vineri Guvernul Dăncilă discută proiectul de buget pentru anul 2019. Rămâne de văzut dacă sunt alocați bani și pentru Autostrada Ungheni - Iași - Târgu Mureș și care va fi decizia parlamentarilor când proiectul de lege va ajunge în dezbaterea Legislativului.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store