Încă un centru de carantină cu 18 locuri la Botoșani

Autoritățile de la Botoșani s-au întâlnit marți după-amiază într-o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).

 

Astăzi, 17 martie 2020, la orele 17.00, a avut loc, la Instituția Prefectului, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani, în cadrul căreia s-a aprobat actualizarea “Planului de măsuri de protecție, obligații și restricții ce trebuie respectate de către populație în contextul transmiterii virusului COVID-19” cu prevederile Decretului Prezidențial privind instituirea stării de urgență începând cu data de 16 martie 2020.

 

Totodată, s-au prezentat cele trei Ordine ale Comandantului Acțiunii- Secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, respectiv nr. 74521 din 17 martie 2020 privind nominalizarea Institutului Național de Sănătate Publică ca autoritate responsabilă pentru monitorizarea, testarea și raportarea integrată a situațiilor generate de coronavirusul SARS-CoV-2, nr. 74522 din 17 martie 2020 privind stabilirea unor măsuri pentru folosirea în cadrul sistemului sanitar al elevilor, studenților și medicilor rezidenți în contextul răspândirii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2 și nr. 74523 din 17 martie 2020 privind coordonarea și conducerea, la nivel national, a acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență determinate de manifestarea noului coronavirus SARS-Cov-V-2.

 

De asemenea, a fost aprobată suplimentarea spațiilor de carantină cu încă o locație cu 18 locuri.

 

Reprezentanții Instituției Prefectului nu a făcut public deocamdată numele locației.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store