Încă o demisie la Apă, PSD-iştii încearcă să răstoarne externalizarea PNL-iştilor

 

Situaţia la SC Nova Apaserv SA continuă să fie una tensionată. În premieră, din consiliul de administraţie al operatorului licenţiat de apă şi canalizare a plecat un membru care tocmai fusese susţinut de liberali şi care făcuse parte şi din structura de conducere similară a falimentarei SC Apa Grup SA. În plus, social-democraţii încă nu au renunţat la ideea de a bloca externalizarea unei bune părţi a serviciilor iniţiată de PNL-işti.
Nova Apaserv Botosani sediu

Bozi înlocuit cu Cârlan

CA-ul companiei controlate de Consiliul Judeţean Botoşani a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor pentru ultima zi a acestei luni. Primul punct pe ordinea de zi îl Grigore Bozi demisie CA Nova Apaserv Botosani   constituie luarea la cunoştinţă de demisia lui Grigore Bozi din consiliul de administraţie. Liberalul a renunţat la acest post pe data de 17 iunie şi în ciuda încercărilor Botoşăneanul de a-l contacta pentru a afla motivul renunţării la funcţie, acesta nu a fost de găsit. În repetate rânduri profesorul şi-ar fi exprimat nemulţumirea pentru faptul că este chemat la instanţă în procesul privind încasarea unui salariu peste limita legală de către fostul director Maricel Georgescu. Momentan, acesta a fost înlocuit în CA de Gabriel Cârlan, nimeni altul decât actualul director general al SC Nova Apaserv SA, însă în preconizata şedinţă AGA se va supune aprobării şi ocuparea postului vacantat prin OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă.

PSD-iştii nu îşi asumă externalizarea şi vor să o blocheze

Şedinţa se anunţă a fi una cât se poate de tensionată deoarece pe ordinea de zi va fi şi formularea de către AGA a unui punct de vedere privind cererea formulată de Dan Deleanu, reprezentantul PSD Botoşani în CA. În şedinţa consiliului de administraţie din 14 iunie acesta a solicitat nici mai mult, nici mai puţin decât revocarea deciziei CA din 23 mai prin care s-a aprobat externalizarea activităţilor comercial, resurse umane, contabilitate şi intervenţii avarii apă-canal. Dan Deleanu a depus solicitarea motivând nici mai mult, nici mai puţin că nu este atributul consiliului de administraţie să ia o asemenea hotărâre, cu alte cuvinte CA ar fi comis o ilegalitate atunci când a decis trecerea în privat a amintitelor activităţi. „Sunt nişte puncte acolo care sunt foarte sensibile şi eu nu mi le asum în calitate de administrator”, şi-a explicat Dan Deleanu acţiunea.

Acuze clare de încălcare a legislaţiei

Mai mult, în cadrul viitoarei întruniri a AGA se va dezbate şi o altă adresă depusă pe 21 iunie de către Dan Deleanu şi Cristina Anton (celălalt reprezentant al PSD Botoşani în CA) prin care îşi motivează votul „împotrivă” la proiectul privind externalizarea, care ar fi determinat de „nerespectarea cadrului instituţional POS Mediu şi a legislaţiei în vigoare”. AGA este formată din reprezentanţii CJ şi peste 40 de primari, PNL aflându-se cel puţin teoretic în inferioritate. Totuşi, o parte dintre primarii PDL din AGA participă frecvent la întâlnirile de partid ale liberalilor, astfel încât rămâne de văzut ce şi cum vor vota la şedinţa de la sfârşitul acestei luni. În CA liberalii sunt majoritari social-democraţilor, trei membri la doi.
CITEŞTE ŞI:
 PSD-iştii din CA-ul de la Apă încearcă să blocheze externalizarea
 Ţurcanu, enervat iar de PSD-işti: Dacă vor asta să plece de la Putere, din CJ