Încă o ACUZAȚIE împotriva șefei procurorilor, vizată o societate pe care o avea cu iubitul

Ancheta în care este vizată Raluca Stâncescu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani atinge un nou nivel.

 

Procurorii de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au emis astăzi o nouă ordonanță.

 

Anchetatorii de la DNA au dispus extinderea acţiunii penale faţă de Raluca Stâncescu, prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, divorţată, fără antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

 

Fapta este prevăzută de Codul Penal și constă în aceea că, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, funcţionar public în accepţiunea art. 175 din Codul Penal…

 

”În perioada 6 decembrie 2016 – 12 decembrie 2016, cu intenţie, a iniţiat procedura de achiziţie a unui bun de la o societate din Botoşani pe care o administra în fapt împreună cu inculpatul Stavără Cătălin, a aprobat referatul de necesitate şi a semnat dispoziţia de plată din 12 decembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani la rubrica „conducătorul unităţii”, obţinând în mod indirect un folos patrimonial pentru sine în cuantum de 697 de lei”,

Comunicat DNA Suceava

 

Inculpatei Raluca Stâncescu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile legale.

 

”Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”,

Comunicat DNA Suceava

 

Raluca Stâncescu se află în arest preventiv la Suceava unde se află de altfel și iubitul ei, Cătălin Stavără.