Conducerea Liceului cu Program Sportiv a inaugurat în cursul zilei de joi, 19 decembrie 2013 cu începere de la ora 11:30 mansarda şi acoperişul unităţii de învăţământ unde lucrările au fost finalizate recent. Întreaga investiţie a costat peste 15 miliarde de lei vechi.
La acţiunea de astăzi au luat parte pe lângă directorul liceului, Ioan Huncă şi consoarta sa, Mihaela Huncă, în calitate de inspector şcolar general, senatorul Doina Federovici şi primarul Ovidiu Portariuc.
„Obiectivul de investiţie mansardare şi refacere acoperiş a început în 1998 cu prima etapă care s-a finalizat tot atunci cu biblioteca, amfiteatru şi centru documentare. Etapa a doua a început în 2009, în 2010 a fost sistată finanţarea dar datorită constructorului care a continuat refacerea acoperişului, în 2013 s-au refinanţat datoriile vechi şi acum finalizăm ultimul etaj”, a declarat
Ioan Huncă, directorul LPS.
În zona recent construită vor funcţiona laboratoare, cabinete de limbi moderne, de informatică şi consiliere psihologică.
„Pentru noi înseamnă foarte mult, cred că eram singura unitate care lucram în trei schimburi, avem 34 de clase şi numai 16 săli. Două clase trebuiau să lucreze în trei schimburi”, a mai spus
Huncă.
Panglica inaugurală a fost tăiată de primar, senatorul PSD, directorul liceului şi şefa educaţiei botoşănene după care toţi cei prezenţi au făcut un tur al obiectivului reabilitat.
(G.E.)
[[banner]]
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Liceul Sportiv a ocolit Casa Sindicatelor la Miss: Noi nu suntem vânzători de bilete