Iubita milionarului nu este prea încântată de plecarea acestuia în jungla dominicană.
Botoșăneanca Ioana Ignat a mărturisit ce va face în perioada sărbătorilor. Deși în mod normal artiștii au o agendă foarte încărcată în perioada sărbătorilor de iarnă, artista a dezvăluit că va pleca la Botoșani ca să petreacă de Crăciun împreună cu familia și iubitul său, Sebastian Dobrincu.
Artista profită de timpul rămas și preferă să petreacă cât mai mult timp cu iubitul său și asta pentru că Sebastian Dobrincu face parte din echipa faimoșilor a show-ului Survivor România, care va fi difuzat la Pro TV.
Ioana Ignat a mărturisit că nu prea o încântă ideea că iubitul său va fi plecat timp de șase luni în Republica Dominicană.
„Nu îmi surâde ideea încă pentru că o să fie plecat atâta timp. Șase luni e destul de mult, dar îl susțin în tot ceea ce face, am încredere în abilitățile lui fizice, psihice. Pentru mine el deja este un învingător și mi se pare super curajos să zici Da la o provocare de genul acesta. Și îl susțin. O să mă acomodez în șase luni”, a declarat Ioana Ignat la Vorbește Lumea.
Frumoasa cântăreață a mai spus și că preferă ca în perioada Crăciunului să fie înconjurată de cei dragi, scrie Unica. Anul acesta de sărbători, Ioana Ignat își va duce iubitul celebru la părinți, la Botoșani. Oraș în care s-a născut și Sebastian Dobrincu, însă din care a plecat de mic, împreună cu întreaga familie.
„Sărbătorile le vom petrece împreună. S-ar putea să mergem la Botoșani vreo 2-3 zile, apoi ne întoarcem aici și vedem ce facem. De Sărbători îmi place cu mulți oameni, să fie distracție, să fie muzică, să fie mâncare, petrecere adevărată. Nu prea sunt în centrul atenției când merg acasă, noi suntem șase copii plus că părinții noștri au și ei foarte mulți frați, foarte mulți verișori și când ne adunăm toată lumea se distrează, se fac glume”, a mai spus Ioana Ignat la Vorbește Lumea.