FC Botoșani – Dinamo se joacă luni, de la ora 19:55.
Iuliu Mureșan încearcă să-i înrăiască pe jucătorii lui Dinamo, pe care îi bat toți din Liga 1, folosindu-se de declarațiile oponenților de la Botoșani.
Dinamo joacă la Botoșani într-un moment extrem de greu al existenței sale. „Câinii" nu mai sperie pe absolut nimeni în Liga 1, sunt ciuca bătăilor în campionat, mai ales în deplasare.
Drept dovadă jucătorii moldovenilor și finanțatorul Valeriu Iftime au declarat, în avancronica partidei, că ar fi un mare eșec pentru FC Botoșani să piardă în fața lui Dinamo. Gazdele se luptă pentru play-off, scrie gsp.ro.
Declarațiile celor de la Botoșani l-au contrariat pe Iuliu Mureșan.
„Eu, dacă aș fi jucător de fotbal, aș folosi asemenea declarații. Și când eram la CFR Cluj, erau declarații ale unor patroni pe care le foloseam, le puneam jucătorilor în vestiar, nici nu trebuia să le mai dăm prime de victorie. Și până la urmă ei rămâneau cu vorbele și cu jignirile, iar noi cu trofeele. Jucătorii lui Dinamo să se simtă jigniți de declarațiile făcute de cei de la Botoșani, mi-ar plăcea ca ei să aibă o tresărire mare de orgoliu. Să plătească rușinea pe care au spus-o ceilalți despre ei! Nu neapărat acum, ci de câteva luni încoace”, a declarat administratorul special Iuliu Mureșan.
Dinamoviștii apelează și la această tactică - să insufle propriilor jucători ideea că au fost jigniți de afirmațiile oponenților pentru a-i motiva și mai mult pe elevii lui Stoican -, extrăgând din context doar ce servește propriilor scopuri.
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani – „Ar fi rușinos, după un punct la Cluj, să nu câștigăm cu Dinamo. Pentru noi e esențial să câștigăm, ca să ne calificăm în play-off. Doar un ghinion extraordinar ar face să nu putem să-i batem pe cei de la Dinamo. Sper să înțeleagă Marius că Dinamo e o echipă periculoasă și să înțeleagă și jucătorii. Noi le spunem, îi pregătim și sper să batem".
Eduard Pap, portar FC Botoșani – „Trebuie să luăm cele 3 puncte, nu vrem să ne gândim la altceva! Va fi un meci dificil, cu o formație disperată după puncte, dar avem o echipă bună și nu cred că avem voie să ne încurcăm. Nici nu vreau să mă gândesc că vor sparge gheața la Botoșani".
Alin Șeroni, fundaș FC Botoșani – „Ne gândim doar la victorie, să ne facem jocul”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: