În zi de sărbătoare, PELERINAJ încăpățânat la un mormânt gol – GALERIE FOTO

Unul dintre cele mai frecventate locuri pentru tot felul de rugăciuni, continuă să atragă botoșănenii.

 

Se află în Cimitirul Eternitatea din municipiul Botoșani. Două locuri de veci unde ar fi îngropați 12 preoți care s-ar fi jertfit în Primul Război Mondial. În acest loc, până în anul 2013, a fost amenajat un monument din marmură.

 

În 25 aprilie 2013 însă, în prezenţa părintelui protopop Lucian Leonte s-a desfăşurat acţiunea de deshumare a celor 12 preoţi (nouă deoparte, trei de cealaltă parte a crucii) despre care se credea că sunt înmormântaţi aici.

 

În nici unul dintre morminte nu au fost găsite oseminte. Mai mult, pe monument a fost amplasată o inscripție care anunță acest lucru iar crucea și plăcuța pe care erau trecute numele preoților au fost efectiv înnegrite.

 

Cel mai probabil acțiunea este una intenționată pentru că este greu de crezut că fumul de la lumânări se poate ridica atât de sus și atât de aproape de monument.

 

Chiar și așa, botoșănenii continuă să se roage în acest loc. Au făcut-o și astăzi, în Sfântă zi de sărbătoare, de Constantin și Elena.

 

„Așa ne-am obișnuit, de când este monumentul aici. Cine știe? Noi aprindem aici an de an, de după revoluție. Indiferent cine este, este o cruce, este o icoană, ne rugăm și noi”, spune o doamnă din Botoșani, întrebată fiind dacă știe că mormintele sunt goale.

 

Venise cu soțul și ambii au aprins un anumit număr de lumânări. Apoi s-au îndreptat către locurile în care se odihnesc rudele lor moarte.

 

Alți botoșăneni, tineri chiar au putut fi observați la scurt timp, îndreptându-se către acest loc.

 

„S-a păstrat tradiţia de a fi aprinse lumânări la acel monument. În continuare, sunt persoane care vin în cimitir pun şi acolo lumânări. Nu avem nimic împotriva celor care pun lumânări sau se roagă lângă acel monument. Fiecare procedează cum consideră de cuviinţă. Astea sunt lucruri individuale, fiecare individ cu sine însuşi şi în faţa lui şi a lui Dumnezeu”,

Simion Drelciuc, directorul general al SC Urban Serv

 

Feţele bisericeşti decedate în Primul Război Mondial adunau și în trecut un număr impresionant de credincioşi şi de aceea conducerea SC Urban Serv SA a dorit în 2013 să amenajeze un loc de veci pe măsura importanţei pe care botoşănenii o acordă părinţilor care s-au jertfit în marea conflagraţie din 1914 – 1918.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store