În sprijinul fermierilor: PROGRAM prelungit la APIA în acest final de săptămână

Măsura vine în sprijinul fermierilor care nu au depus încă cererea unică de plată.

 

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Botoșani informează că ziua de sâmbătă, 7 mai 2022, va fi zi lucrătoare pentru funcționarii APIA, iar în ziua de vineri, 6 mai 2022, programul de lucru se va desfășura între orele 08.00-16.30.

 

Astfel, fermierii care nu au depus până în prezent cererea unică de plată conform programării stabilite precum și cei care s-au programat inițial duminică, 8 mai 2022, au posibilitatea de a lua legătura cu responsabilul de dosar în vederea reprogramării și obținerii informațiilor referitoare la depunerea cererii.

 

”Totodată, adresăm rugămintea primăriilor de a urgenta încheierea noilor contracte de închiriere / concesiune a pășunilor astfel încât să fie posibilă depunerea cererilor unice de plată până la termenul limită-16 mai 2022. Primăriile comunelor Ștefănești, Adășeni, Broscăuți, Concești, Copălău și Hudești sunt rugate să elibereze în timp util adeverințele conform înscrisurilor din registrul agricol pentru fermierii care dețin suprafețe de teren mai mari de 50 de ha”,

Liviu Stelian-Zaharia, director executiv în cadrul APIA Botoșani

 

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, hărțile și listele cu UAT-urile eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate pe site-ul Agenției.