În plină vară se întrerupe furnizarea apei timp de două zile

 

Sîmbătă şi duminică se opreşte furnizarea apei în municipiile Botoşani şi Dorohoi şi în 30 de comune. Totul a pornit de la o adresă a Apelor Române Bacău care are de efectuat lucrări la barajul de la Bucecea pentru care trebuie obligatoriu să se golească lacul de acumulare. Totodată, firmele care pun în practică programul ISPA de peste 40 de milioane de euro, dar şi SC Apa Grup SA au de efectuat diverse operaţiuni care presupun sistarea livrărilor. „Am făcut un program de lucru comun care a fost înaintat Consiliului Judeţean şi care şi-a dat acordul”, a afirmat Maricel Georgescu, director general al SC Apa Grup SA. Potrivit adresei depuse la CJ, apa se întrerupe de sîmbătă la 7:00 şi pînă duminică la amiază, la 12:00. „Dacă la 12:00 dăm drumu la apă nu înseamnă că imediat o să aibă apă toată lumea”, a mai spus Georgescu. Astfel, mai ales cei care stau la etajele terminale ale blocurilor vor avea apă la parametri normali abia luni dimineaţă.