au primit cea de-a 13-a pensie în ianuarie 2022.
Dintre aceștia, 49.701 sunt pensionari din sistemul public de stat, 8.568 sunt cei care au lucrat în cooperativele agricole ale comunismului, iar 24 veterani de război.
S-au încadrat criteriilor de acordare a acestui ajutor financiar de maximum 1.200 de lei seniorii cu pensii cuprinse între 1.000 de lei (nivelul pensiei sociale) și 1.600 de lei (pragul stabilit de guvernanți pentru acordarea unei pensii în plus).
Motivele sunt diverse și vizează două categorii de persoane. O parte erau pensionari militari, din Poliție sau SRI. Doar că aceștia, pe lângă drepturile financiare primite pentru activitatea militară, au mai lucrat și în unități civile, contribuind și la sistemul public de pensii. Astfel că au intrat în calcul și cu pensia acordată de sistemul public și în final au depășit pragul de 1.600 de lei.
Alții, care erau deja în sistem, au solicitat tot felul de recalculări și revizuiri ale pensiilor și, din nou, s-a depășit pragul de 1.600 de lei, pensia de bază. În cazul acestora, recalculările s-au finalizat după luna în care s-a acordat cea de a 13 - a pensie astfel încât ulterior achitării acesteia s-a aflat că, de fapt, nu se încadrau în limitele prevăzute de lege.
Și a mai fost graba cu care a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 132, privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii în anul 2022, precum și pentru modificarea alin. (10) al art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență.
Adică în decembrie 2021. Spre deosebire de legi, aplicabile la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial, la ordonanțele Guvernului efectul este imediat.
Iar perioada de la momentul intrării în vigoare și până la tipărirea cupoanelor la nivel centralizat a fost una extrem de scurtă, practic nelăsând timp caselor județene de pensii să efectueze toate calculele necesare pentru stabilirea beneficiarilor finali.
„Plata lunii ianuarie era deja calculată. Pentru că noi lucrăm în avans, iar la momentul publicării ordonanței, terminasem luna ianuarie. Și aici apar mai multe situații: în primul rând a celor care încasează pensii din alte sisteme, MApN, MAI, SRI. În acest caz avem 71 de persoane cu o valoare de 74.280 lei, și sunt identificate de Casa Națională, noi nu avem corespondență directă”,
Narcis Drețcanu, director executiv adjunct CJP
Casa Județeană de Pensii și casele sectoriale aparținând Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Apărării Naționale (MApN) și Serviciului Român de Informații (SRI) vor face schimb lunar de date, în baza unui protocol semnat cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Și astfel de situații și suprapuneri de drepturi financiare, vor fi evitate.
A doua categorie este aceea a pensionarilor care au solicitat revizuiri sau recalculări de pensii. Sunt actuali beneficiari din sistem care au continuat să lucreze. Sau alții care au obținut un spor de noapte, sau altele de acest gen care presupun recalcularea pensiei. În acest caz termenul de răspuns poate ajunge la aproximativ două luni.
„Astfel de recalculări și revizuiri se întâmplă și acum, situația unui pensionar este dinamică din punctul de vedere al încasării drepturilor”,
explică mai departe Narcis Drețcanu, directorul executiv adjunct al instituției.
Cei aproape 200 de pensionari care au primit (nejustificat) bani în plus în luna ianuarie 2022 trebuie să restituie sume cuprinse între 211 și 1.200 de lei.
Casa Județeană de Pensii Botoșani urmează să emită dispoziții de imputare pentru recuperarea banilor.
O parte dintre cei vizați s-au prezentat deja pentru returnarea banilor.
În total, la nivelul județului Botoșani în acest moment sunt înregistrați peste 88.000 de pensionari, din care 76.000 din sistemul public și 11.000 agricultori.