În fiecare miercuri, iar sună sirenele în Botoșani, Arafat: Românii trebuie să se obișnuiască cu sunetul

Sirenele vor răsuna, din nou, în România și implicit și la Botoșani.

 

Acest lucru urmează a se întâmpla începând cu 1 martie a anunțat Raed Arafat.

 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va relua exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor”, pentru verificarea funcționalității sirenelor din țară, anunță B1TV.

 

Șeful DSU a prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, detalii despre programul „Săptămâna Protecţiei Civile”, care se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie.

 

„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obișnuiască”,

a declarat Raed Arafat.

 

Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.