În ce hal am ajuns: Infractorii își cară marfa cu roaba!!

Lucrătorii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Vicovu de Sus au interceptat un transport ilegal de câteva mii de pachete de ţigări peste graniţă, transport pentru care contrabandiștii au utilizat o roabă.

 

Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan, luni seară, în jurul orei 20.30, un echipaj de la SPF Vicovu de Sus a observat cu ajutorul aparaturii din dotare un grup de persoane care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, cu mai multe colete voluminoase.

 

Poliţiştii de frontieră i-au somat prin voce pe suspecţi, însă aceștia nu s-au supus și s-au retras pe teritoriul statului ucrainean. Imediat au fost anunţate și autorităţile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în apropiere au fost descoperite mai multe baxuri cu ţigări pe jos și într-o roabă metalică folosită la transportul ţigărilor pe teritoriul României.

 

După inventarierea ţigărilor au fost înregistrate 2.000 de pachete de ţigări marca Marble, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 20.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Comisarul-șef Poroch-Seriţan a mai arătat că în aceeași seară poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Siret au depistat 1.064 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în două autoturisme, potrivit Monitorului de Suceava.

 

Țigările erau ascunse în locașul roţii de rezervă într-un autoturism marca Volkswagen şi în bordul unui BMW. Conducătorii acestor mașini, Olga C., în vârstă de 47 de ani, domiciliată pe raza judeţului Botoșani, și cetăţeanul ucrainean Vasyl K., în vârstă de 23 de ani, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi de 5.000 lei fiecare, iar ţigările, în valoare de peste 1.542 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Mai mult, poliţiştii de frontieră au luat faţă de cetăţeanul ucrainean măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de cinci ani.

 

Citește și: Şoferiţă din Botoşani oprită în trafic - CE au găsit poliţiştii pe bancheta din spate