Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu.
Noua lege a pensiilor "va face dreptate" milioanelor de pensionari şi aduce "echitate" în sistem, a declarat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a făcut apel la toţi miniştrii implicaţi în procesul de avizare să trateze cu prioritate acest act normativ, pentru a fi aprobat în Guvern în cel mai scurt timp şi să fie transmis Parlamentului, astfel încât să fie adoptat până la 20 noiembrie.
"În primul rând, vreau să mulţumesc echipei de la Ministerul Muncii, dnei ministru Bucura-Oprescu, şi colegilor din PNL pentru finalizarea noii legi a pensiilor. Este o lege care va face dreptate milioanelor de pensionari care aşteaptă de ani de zile acest lucru. Este o lege care aduce echitate în sistem. Pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale",
a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a precizat că pensiile vor creşte de două ori anul viitor, menţionând că se vor face indexare şi recalculare în acelaşi an, potrivit observatornews.ro
"Astfel, pensiile vor creşte anul viitor de două ori. Prima dată la 1 ianuarie, prin indexare cu 13,8%, şi a doua oară la 1 septembrie, în urma finalizării procesului de recalculare, conform legii. Suntem primul Guvern care face şi indexare şi recalculare în acelaşi an. Avem însă o condiţie de îndeplinit: să reuşim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie",
a adăugat premierul.
Marcel Ciolacu a făcut apel la miniştrii implicaţi în avizarea legii să o trateze cu prioritate, arătând că nu doreşte ca, "din cauza unor blocaje", pensionarii să aibă pensiile îngheţate "până în 2070".
"De aceea, fac apel către toţi miniştrii implicaţi în procesul de avizare să trateze cu prioritate această lege, pentru a o putea trece prin Guvern în cel mai scurt timp. Ştiţi foarte bine că renegocierea PNRR în privinţa eliminării pragului de 9,4% din PIB pentru pensii depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie. Şi nu aş vrea ca, din cauza unor blocaje, mai ales în Guvernul României, pensionarilor să nu li se facă dreptate sau, şi mai grav, pensionarii români să aibă pensiile îngheţate, cum au trecut unii în PNRR, până în 2070",
a completat prim-ministrul.