În afaceri de peste 3 decenii! Femeia care a adus noutatea în comunitate și și-a învățat semenii să mănânce la restaurant sau să folosească bancomatul

Ai putea crede că astfel de „lecții” ar fi necesare în țări subdezvoltate și nu ar fi cazul României. Realitatea ne arată, încă o dată, că în comunitățile rurale cel puțin, oamenii încă nu s-au obișnuit să țină pasul cu tehnologia.

 

„Am vrut dovedesc că o femeie poate să fie soție, mamă și femeie de afaceri”

 

Un pionier pentru comunitatea în care trăiește se poate spune că a fost și este Daniela Șfaițer. Este soția lui Cornel Șfaițer, un om cu propriile afaceri de calibru, însă este și femeia de afaceri care a intrat în lumea businessului tocmai din anul 1993.

 

Nu a fost genul de soție care să își dorească un confort financiar oferit de soț și a urmărit mereu independența și satisfacția financiară a efortului propriu.

 

„Am vrut dovedesc că o femeie poate să fie soție, mamă și femeie de afaceri. Eu fiind contabilă de meserie, după aceea am apucat ușor, ușor să mă dezvolt pe alte planuri. Jobul ideal trebuie să fie o îmbinare între plăcere, bani și recunoaștere socială, în primul rând. Ceea ce am făcut eu, am făcut singură. Soțul meu mi-a respectat dorința și mi-a zis așa: atât timp cât familia nu suferă și suntem totuși aceeași familie, sunt de acord. Dar îmi demonstrezi că poți”,

 

Daniela Șfaițer, antreprenor

 

Invitată la Botoșăneanul TV, Daniela Șfaițer a mărturisit că le-a transmis și fetelor această nevoie a femeii pentru independență. Să știe să „facă de toate și să nu se afle la cheremul bărbaților”.

 

De la magazin la supermarket

 

Daniela Șfaițer nu a fost dintotdeauna o persoană înstărită și spune că a muncit enorm pentru a atinge succesul. Mai întâi a început cu un magazin și de-a lungul anilor și-a dezvoltat afacerea care o reprezenta doar pe ea și unde soțul, Cornel Șfaițer, a intervenit mai degrabă cu sfaturi.

 

„Am pornit de jos, dintr-un magazin mai mic, până în 2007 când mi-am deschis supermarketul. Atunci soțul meu mi-a zis: ești sigură? Ești capabilă să duci? Vezi că sunt și fetele. Am zis că da”,

 

Daniela Șfaițer, antreprenor

 

Magazinul s-a trasformat mai apoi în supermarket, primul de la Botoșani deschis în mediul rural, amenajat la standarde europene, cu rafturi, scanere, case de marcat, self-service. Și au început noi provocări care au implicat inclusiv educarea oamenilor, neobișnuiți să se servească singuri într-un magazin.

 

„Nu cu vânzarea la tejghea. Era un concept nou, am educat oamenii din zonă că se poate și altfel decât cu tejgheaua. Sunt 2.000 de produse diversificate. Atunci au fost foarte încântați, încetul cu încetul, deși am dus o luptă cu ei pentru a înțelege conceptul acesta. Scanerul spuneau că este mâna diavolului, era o chestie așa... erau niște bătrâne și eu le spuneam: uite, bunică, îți dau bomboana asta și scanezi două, una o iau eu și una ți-o dau. Vezi că mie nu mi se întâmplă nimic, nici dumitale nu ți se întâmplă nimic. Și totuși era 2007”,

 

Daniela Șfaițer, antreprenor

 

 

Și de la suparmarket la salon de evenimente

 

La etajul clădirii din centrul Voronei unde se află „munca” Danielei Șfaițer, a deschis primul restaurant – bar sub numele „Crescendo”. Din nou, o noutate pentru voronenii care au învățat să servească masa la restaurant. O altă activitate mai puțin la îndemâna oamenilor din mediul sătesc: „Se servea masa a la carte. Am avut patru ospătari și patru bucătari. Veneau oameni de toate vârstele și luau masa. Era perioada aceea de început, de pionierat la Vorona. Mi-a plăcut, a fost o muncă... Am fost un pionier, mai greșeam. Dar din greșeli înveți”.

 

Daniela Șfaițer nu s-a oprit și a continuat să-și ajute comunitatea și implicit să-și crească afacerea. A fost atentă inclusiv la momentul în care pensiile au început să fie plătite prin carduri bancare.

 

Și a adus banca la Vorona.

 

„Primul bancomat din Vorona l-am adus eu. În 2017. În Vorona este primul bancomat, nu este bancomat nici în Tudora, nici în Corni. Până la Botoșani nu mai găsești niciun bancomat. BCR-ul eu l-am adus. Învățam să folosim cardul. S-au pus pensiile pe card, ne chemau să-i ajutăm. Încet, încet i-am învățat să-și ascundă PIN-ul. Nu știau ce este acela un PIN”,

Daniela Șfaițer, antreprenor

 

A urmat un „PayPoint” pentru plata facturilor, cel de la Vorona fiind printre primele zece deschise la nivelul județului Botoșani și un salon pentru organizarea de evenimente. Daniela Șfaițer spune despre sine că a fost mereu deschisă spre noutate.  

 

A învățat. A riscat. A câștigat. Iar de la soț a învățat să știe și să piardă, pentru că orice succes se naște și dintr-un risc asumat.