În această seară: Fără spectatori, dar cu jandarmi de la Botoșani și Bacău la meciul de pe Municipal

Astăzi, 29 octombrie, pe stadionul municipal din Botoșani se va desfășura meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C.V. Farul Constanța, cu începere de la ora 20.30.

 

Partida se va desfășura fără spectatori,  conform reglementărilor în vigoare cu privire la împiedicarea răspândirii virusului COVID-19.

 

Pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului sportiv, jandarmi din Gruparea Mobilă Bacău vor acționa în zonele din imediata apropiere a stadionului, precum și pe traseele de deplasare a jucătorilor și staff-urilor celor două echipe, înainte și după încheierea partidei, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în vederea asigurării protecției tuturor persoanelor prezente în spațiul public.

 

Având în vedere că partida se va încheia după ora 22.00, oră de la care, potrivit reglementărilor în vigoare cu privire la împiedicarea răspândirii virusului COVID-19, se aplică restricțiile de circulație a persoanelor, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău cooperează cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani care vor asigura, în sistem integrat, verificarea respectării măsurilor stabilite prin H.G. 1090/2021, cu modificările și completările ulterioare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store