Acțiunea a avut loc în cel de-al doilea municipiu al județului.
Peste 1.500 de dorohoieni au participat, astăzi, la o nouă acțiune de informare și educare preventivă organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
Încă de la primele ore ale dimineții, Pietonalul Ghica din municipiul Dorohoi s-a umplut de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „Grigore Ghica”, Liceul „Regina Maria” și Școlile Gimnaziale nr. 1, 2, 5, 7 și 8, curioși să vadă îndeaproape autospeciala hidroperforare, pirotehnică, de descarcerare, șenilata, kit-ul de salvare din fântâni și sistemul nocturn de iluminat.
Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat haina de pompier, au probat costumul de protecție al pirotehnicienilor sau kit-ul de salvare din fântâni și au urcat în autospecialele de intervenţie, iar pompierii le-au explicat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte.
Totodată, au discutat despre incendiile care pot fi provocate de mijloacele de încălzire, coșurile de fum, instalațiile electrice sau de folosirea necorespunzătoare a buteliilor. Modul în care trebuie să se comporte înainte, pe timpul sau după producerea unui cutremur, incendiu, inundație sau alte situații în care viața este pusă în pericol, a fost un alt subiect abordat.
Pirotehnicienii le-au explicat ce se poate întâmpla dacă ating sau lovesc muniție rămasă neexplodată.
Părinții au fost sfătuiți să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau lumânări aprinse.
Studenții Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București le-au explicat liceenilor pașii care trebuie urmați pentru a îmbrățișa meseria de salvator și le-au împărtășit din experiențele personale.
Inspectorii de prevenire le-au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!”.
Activitatea a fost organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Dorohoi, a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi și unităților de învățământ.
Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, în perioada 26 februarie - 4 martie 2024, la nivelul județului Botoșani vor fi organizate o serie de acțiuni de informare și educare preventivă și exerciții de evacuare, în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.