Împăratul îşi alege supuşii: Pică directorii de la instituţiile care trec la CJ

 

Descentralizarea minune gândită de guvernarea social liberală va aduce suflu nou în rândul instituţiilor publice de la Botoşani care ar urma să treacă în subordinea Consiliului Judeţean. Şeful judeţului deja le-a găsit înlocuitori actualilor directori aflaţi în exerciţiu.

Una dintre acestea este Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) care este condusă de Eugen Mateiciuc şi care ar urma să fie transformată în direcţie care ar urma să funcţioneze în subordinea CJ. Persoana susţinută de liderul PNL de Botoşani pentru acest post este junele de la tineret, Sorin Cornilă.
Este o variantă. Pe Mateciuc nici nu-l cunosc şi mie mi-e greu să lucrez cu oameni care nu-i cunosc. El este un copil care eu nu l-am cunoscut bine până acum o lună, două de zile când am încercat să-l cunosc. Ca să-l cunosc l-am chemat mai aproape, să-i dau sarcini, l-am trimis la întâlniri prin teritoriu să ia acolo poziţie. I-am dat anumite obiective de realizat şi am văzut că este un tip foarte pregătit şi are multă voinţă”, şi-a explicat decizia preşedintele CJ, Florin Ţurcanu.
De asemenea, vizat de schimbări şi Cristian Delibaş, director executiv la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) care ar urma să fie retrogradat pe o funcţie de adjunct. Postul de conducere ar urma să fie ocupat de Floarea Marocico, actuală director a Camerei Agricole.
[[banner]]
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) ar urma să fie completată cu un director economic din rândul comisarilor care au fost demişi de la Garda Financiară după desfiinţare şi care nu au promovat concursul pentru Direcţia Antifraudă. „O să mai promovăm din băieţii aceştia care nu au luat pe la Gardă, mai sunt mulţi economişti pe care vreau să-i promovez, îl am pe Bădrăgan, îl am pe Laur Paraschiv, pe alţii care mai sunt pe acolo să vreau să-i promovez. Directori economici am nevoie”, a mai spus Florin Ţurcanu.Silvana Tudorache, directorul DSP se află sub semnul întrebării, însă o variantă pentru înlocuirea ei ar fi Ecaterina Chihaia, epidemiolog şef în cadrul instituţiei.
Nu va respira aerul schimbărilor însă, Radu Humelnicu, directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret (DJST) singurul pe care Florin Ţurcanu se gândeşte să-l menţină pe funcţie. „Deocamdată eu nu am o problemă cu dl. Humelnicu. Este fratele unui fost senator şi cred că ar fi corect din partea mea să am o abordare corectă, nu aşa brutală”, a mai spus Ţurcanu.
Ar urma să mai treacă în subordinea CJ şi liceele cu profil tehnologic. (G.E.)
CITEŞTE:
 Împărat prin lege: Descentralizarea îl face şef pe Ţurcanu peste încă 9 instituţii; CJ preia cultura şi va autoriza până şi pensiuni