Îmbulzeală la porțile stadionului, botoșănenii se calcă în picioare pentru FC Botoșani – GALERIE FOTO

După o zi ploioasă, soarele a învăluit orașul, la ora la care s-a dat și fluierul de start al meciului disputat pe Stadionul Municipal între FC Botoșani și Sepsi Sfântul Gheorghe.

 

Calea Națională, pe porțiunea din dreptul Stadionului Municipal era aproape paralizată din punctul de vedere al traficului, dar mai ales al avalanșei de oameni.

 

La casele de bilete, două la număr deschise, coada nu era una impresionantă însă la intrarea principală, oamenii se călcau efectiv în picioare.

 

De detaliile organizatorice care fac trimitere inclusiv la accesul pe stadion se ocupă echipajele de jandarmi, în cazul de față Brigada Mobilă de la Bacău, care probabil nu a luat în calcul accesul pe două laturi pentru a se evita aglomerația.

 

Aglomerație care de altfel a și enervat oamenii care se îmbulzeau să intre pe stadion.

 

Prețurile pentru această partidă au fost din nou diferențiate, cel mai ieftin fiind 10 lei la peluze, iar cel mai scump, 30 de lei, la tribunele principale.  

download from google play download from apple store