Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ chiar a devenit neîncăpătoare miercuri la orele amiezii.
Învestirea noului prefect al județului Botoșani a suscitat un maxim interes din partea persoanelor cu funcții de la Botoșani. Și nu numai.
Au fost invitați să participe la acest ceremonial parlamentarii, primarii și directorii instituțiilor publice deconcentrate.
Nu au ajuns cei doi liberali din Parlamentul României și o parte dintre cei ai PSD.
În schimb a fost o avalanșă de alți invitați care au intrat în sală, scaunele fiind ocupate în totalitate, la fel și culoarele sau scările. Unii dintre cei care au ajuns la Prefectură au rămas pe hol deoarece efectiv nu mai aveau loc în sală.
Evenimentul oficial a fost condus de Teodor Gheorghe, director al Direcției generale pentru relațiile cu prefecturile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, venit special de la București pentru învestirea lui Dan Șlincu.
”Am venit la dv. astăzi în județ cu scopul de a oficia ceremonia de depunere a jurământului a prefectului județului Botoșani. Vă mulțumesc pentru prezență, așa cum bine vedeți alături de noi sunt multe oficialități ale județului, de la domnii și d-nele parlamentari la domniiși d-nele primar, șefi de servicii deconcentrate, membri ai Colegiului Prefectural, distinși invitați, vă mulțumesc tuturor pentru participare”,
Teodor Gheorghe, director în cadrul MAI
Ulterior, oficialul ministerial a dat citire celor două Hotărâri de Guvern, prima în care i-a încetat detașarea lui Dan Nechifor, a doua, prin care a fost numit Dan Șlincu.
S-au aflat în sală funcționari ai Prefecturii, parlamentari, primari, directori de instituții, sindicaliști dar și numeroși angajați de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care au dorit să-i fie alături fostului director, actualmente prefect.