Imagini în premieră cu muzeul multimedia amenajat într-un beci din Centrul Vechi: O delegație a Comisiei Europene a venit să-l viziteze - VIDEO

Este un obiectiv turistic unicat din municipiul Botoșani deoarece a fost amenajat în subteran. Și anume într-un beci reabilitat din Centrul Istoric al orașului. 

 

Muzeu al etniilor în subteran

 

 

Muzeul multimedia care se dorește a fi interactiv cu vizitatorii a fost realizat printr-un proiect transfrontalier implementat alături de autorități ucrainene.

 

Rezultatul final a fost unul peste așteptări, drept urmare o delegație formată din peste 30 de persoane a ajuns la Botoșani într-o vizită de lucru pentru prezentarea modelului de bune practici de implementare a proiectului. 

 

Din delegație au făcut parte reprezentanți ai Comisiei Europene însoțiți de translatori, ofițeri de monitorizare de la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, Iulia Hertzog, șeful Autorității de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Daniela Popescu, manager Program RO-UA MDLPA, Daniela Surdeanu, consilier comunicare MDLPA, precum și Viktoriia Yakemenko din partea Secretariatului Cabinetului de Miniștri Ucraina. 

 

Au fost întâmpinați de primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Bogdan Buhăianu, Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură și Raluca Bălășcău, șefa serviciului proiecte europene din cadrul Primăriei. 

 

 

Proiect implementat cu Ucraina

 

 

Muzeul Multimedia este parte din proiectul "Întoarcere la rădăcinile noastre comune", implementat în cadrul Programului Comun România-Ucraina 2014-2020, prin Instrumentul European de Vecinătate, în valoare de 938.560 euro.

 

Botoșănenii și turiștii vor beneficia de o experiență inedită în muzeul amplasat într-unul din beciurile din Centrul Vechi, în apropierea Bisericii Sfântul Gheorghe.

 

Oaspeții s-au familiarizat cu informații esențiale din proiect ce le-au fost furnizate în sala Mihai Eminescu a Primăriei. 

 

Raluca Bălășcău, șefa Serviciului Proiecte Europene Primăria Botoșani

„Veți putea să și vedeți pe viu rezultatele proiectului nostru, vom merge să vizităm Muzeul Diversității Culturale pe care l-am realizat prin proiect”.

 

Primarul Cosmin Andrei a accentuat importanța fondurilor europene pentru punerea în valoare a orașului și din punct de vedere cultural. 

 

Un oraș care poartă oricum o încărcătură culturală și care își îmbunătățește oferta turistică pentru cei interesați să-l viziteze. 

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

„Sper că ați găsit un oraș care v-a surprins și într-un mod plăcut și țin să le mulțumesc și colegilor pentru acest proiect inedit realizat, un muzeu al diversității culturale la Botoșani, pentru că eu consider că este o axă pe care putem dezvolta municipiul, aceea a muzeelor pentru că avem o tradiție și o istorie care ne face să fim mândri și în același timp poate reprezenta un punct de atracție turistică”.

 

 

Scanarea beciurilor din Centrul Istoric 

 

 

Una din cele mai așteptate activități din cadrul proiectului a fost scanarea beciurilor din Centrul Istoric, cu utilizarea celor mai noi tehnologii

S-a urmărit ca, în urma scanării să fie confirmat sau infirmat mitul potrivit căruia așa zisele “catacombe” din centrul orașului creează un labirint subteran. Unele beciuri s-au dovedit a fi accesibile, altele nu. 

 

Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani

„Am făcut o scanare a beciurilor cunoscute și mai ales a acelora care au fost distruse. Și am obținut o cartare a acestor beciuri, cele cu roșu sunt existente, iar celelalte cu albastru nu se poate intra în ele, din cauza faptului că au fost obturate de lucrările și intervențiile făcute în timp”.

 

Un proiect propus pentru viitor ar fi unul de conectare printr-o cale subterană a obiectivelor de interes din Centrul Istoric.

 

Primăria urmează să inaugureze muzeul multimedia din Centrul Istoric pentru a putea fi vizitat de toți botoșănenii interesați. 

 

Proiectul “Intoarcere la rădăcinile noastre comune” a fost implementat Primăria Botoșani, în calitate de lider de parteneriat, alături de Direcția Județeană pentru Cultură, iar din Ucraina partenerii proiectului au fost Direcția pentru Dezvoltare Economică, Ecologie și Eficiență Energetică din cadrul Primăriei Ivano Frankivsk și Centrul de Resurse pentru Dezvoltare Municipală și Regională. 

 

În oglindă, partenerii din Ucraina au înființat de asemenea un muzeu, dedicat armelor, într-o clădire de patrimoniu din Ivano Frankivsk.