Chiar dacă în municipiul Botoșani este senin și astăzi nu a căzut nici o picătură de ploaie, estul județului pare desprins dintr-o altă lume.
Ruperea de nori care a avut loc în urmă cu aproximativ o oră la Bozieni a produs instantaneu inundații și viituri.
Apele au ieșit din matcă și au inundat curțile mai multor gospodării.
20 de pompieri intervin cu o barcă, o motopompă și două autospeciale pentru scoaterea apei din case.
Chiar și unele automobile au avut de suferit în urma furtunii extrem de puternice.
De altfel, Agenția Națională de Meteorologie a emis o atenționare de vreme rea valabilă în toată țara până pe data de 24 mai 2019, ora 22:00.
Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate
În intervalul menționat vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
Astfel de fenomene vor avea o probabilitate mai ridicată de apariție pe parcursul zilei de vineri (24 mai) în regiunile estice, sud-estice, nordice și centrale. Cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp și pe arii restrânse 35...40 l/mp.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: