Iluminatul public din municipiu va fi modernizat – STRĂZILE unde vor fi amplasate corpuri cu led

Valoarea proiectului este de 1,2 milioane lei.

 

401 corpuri de iluminat amplasate

 

În prezent, în municipiul Botoșani funcționează un sistem de iluminat public învechit, cu randament optic scăzut prin comparație cu tehnologia LED, o parte importantă de lumină fiind dirijată inefficient în afara suprafețelor de iluminat, cu o redare a culorilor într-un spectru de numai 25%, mult sub posibilitățile unui sistem modern de iluminat și cu riscuri ridicate de întrerupere în funcționare și de incidente tehnice (desprinderi de elemente, ieșirea din aliniamentul proiectat, scurtcircuit). Toate acestea aduc și un consum ridicat de energie electrică. Dar aceste aspecte vor fi soluționate prin implementarea unui proiect, în valoare totală de 1,2 milioane de lei, prin care sistemul de iluminat public va fi modernizat și, în primul rând, eficientizat, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu surse de lumină de tip HID prin altele noi cu LED și capabilități de dimming. Acest proiect, depus prin Programul AFM privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat, a fost aprobat, cu termen de finalizare 4 luni.

 

Nu se vor construi rețele electrice noi, nu se va interveni asupra stâlpilor de iluminat sau la nivelul cutiilor electrice.

 

Vor fi amplasate 401 corpuri de iluminat, care vor funcționa cu LED și vor fi echipate cu drivere electronice dimmabile. Toate vor fi incluse într-un sistem de telegestiune a iluminatului. Vor fi soluții alternative de dimming pentru 52 de corpuri de iluminat cu LED dispuse într-o zonă de mai mică importanță și cu riscuri de circulație scăzute iar obiectivul de economie de energie electrică este de minim 70% față de situația existentă.

 

Construcția corpurilor și distribuția luminoasă vor fi în așa fel încât se va elimina poluarea luminoasă.

 

Străzile unde se intervine

 

Montajul noilor corpuri de iluminat cu LED se va face pe console metalice noi, dimensionate conform rezultatelor de calcul luminotehnic. Zona de implementare a proiectului se integrează perfect în logica urbană și de mobilitate.

 

Astfel, proiectul intervine pe calea de acces în oraș dinspre Iași, pe artera Calea Națională, tronsoanele Șoseaua Iașiului – Petru Rareș, respectiv Petru Rareș – str Ion Pillat. De la acest reper mai departe, către ieșirea spre Dorohoi, municipalitatea va elabora alt proiect de dezvoltare a infrastructurii iluminatului public.

 

Din intersecția cu strada Petru Rareș investiția continuă lateral pe această stradă, pe tronsonul Calea Națională – bd Mihai Eminescu.

 

Proiectul continuă pe partea stângă față de Calea Națională, unde investiția are un impact semnificativ în zona centrală a orașului, cu acces direct, firesc, din Calea Națională, astfel:

- Străzi care intersectează Calea națională:Str Mihail Kogălniceanu, tronsonul George Enescu – Primăverii, strada Marchian, 

 

Strada Octav Onicescu, tronsoanele dintre:

- Calea Națională – Împăratul Traian pe de o parte (în apropierea accesului pe Tudor Vladimirescu - IC Brătianu)

- Calea Națională – str Pacea

  strada Armoniei

  Manolești Deal, tronsonul Calea Națională –Pacea - limita municipiului

  stradaCornișa, toată (Calea Națională – Pacea)

- străzi paralele cu Calea Națională

Strada Cuza Vodă, tronsonul Marchian – N Iorga (joncțiune cu Marchian)

Strada Ștefan Luchian, tronsonul Armoniei - Rapsodiei , în apropiere de Cuza Vodă

 

Fluxul de circulație pe aceste drumuri se află atât în apropierea unor importante căi de acces pietonal (Unirii, Piața Revoluției, Bancar, Transilvaniei), aunor instituții importante (Primăria, Prefectura, Consiliul Județean) cât și a numeroase hoteluri, restaurante și magazine.

- Accese pietonale în zona Parcului Curcubeului și a celor 3 alei adiacente:

Cinema

Curcubeului

Pacea

 

Această rețea de drumuri secundare facilitează vecinătatea cu zone pentru activități de relaxare și recreere. Practic, impactul proiectului va fi sesizabil la accesul în oraș dinspre Iași (Calea Națională), și Suceava (Strada Pacea) și se va dezvolta către zona centrală a municipiului Botoșani

 

Proiectul va solicita doar avizul tehnic al distribuitorului local de energie electrică.

 

Sistemul de iluminat nou creat prin proiect va avea o durată de viață de minim 15 de ani. Soluția de telegestiune va avea comunicații incluse pentru o perioadă de 5 ani, pe toată această perioadă fiind asigurate actualizările de soft și gestiunea in-cloud a datelor. Furnizarea iluminatului se va face fără întrerupere, conform scenariilor alese de beneficiar și rulate prin soluția de telegestiune iar programul de funcționare va fi de 4.150 ore anual dintre care 1.825 ore în regim de dimming (5 ore /noapte).

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store