Iliuţă: Când nici nu prea ai atribuţii şi mai eşti şi ţap ispăşitor…

 

Viorel Iliuţă a declarat că plecarea sa din Primărie va fi decisă de botoşăneni întrucât în următoarele două săptămâni de zile este decis că cutreiere mai multe cartiere ale oraşului pentru  a-i consulta pe cei care l-au pus în funcţia de viceprimar despre o eventuală demisie.

"Decât să fiţi mobilier mai degrabă plecaţi"

Periplul în rândul cetăţenilor şi-a avut startul deja la sfârşitul săptămânii trecută unde Viorel Iliuţă a încercat să explice motivele care l-au determinat să părăsească Primăria. „Am avut reacţii amestecate după primele două întâlniri dar o reacţie foarte interesantă am primit de la o femeie cu foarte mult bun simţ mi s-a părut mie care mi-a spus: decât să fiţi acolo mobilier mai degrabă plecaţi. O femeie simplă, nu era membră de partid în nici un caz. Am decis să mă consult şi cu cetăţenii şi să văd exact ce opinii au şi dânşii. Singurul lucru care m-ar determina să revin asupra hotărârii ar fi ca dl. primar să-mi redea atribuţiunile pe care le-am negociat la preluarea mandatului”, a declarat Viorel Iliuţă.

"După mai multe ore de muncă să fii nevoit să te duci acasă supărat"

Dat fiind faptul că este proaspăt venit din concediul de odihnă, liberalul a declarat că în cursul zilei de astăzi va avea o discuţie şi cu primarul Ovidiu Portariuc pentru a primi un răspuns dacă îi va reda atribuţiile luate în mod „nejustificat”. Viorel Iliuţă a mai spus că şi PNL va avea o poziţie în decizia pe care el ar urma să o ia şi care ar putea să-i ceară să rămână în continuare pe funcţia de conducere. În cazul în care balanţa va înclina spre demisie, Viorel Iliuţă a declarat că va renunţa şi la mandatul de consilier local. „Când nici nu prea ai atribuţiuni şi când mai eşti şi găsit vinovat, ţap ispăşitor pentru tot ce se întâmplă rău în conducerea executivă, sentimentul nu este tocmai plăcut ca după mai multe ore de muncă să fii nevoit să te duci acasă supărat, nu este în regulă”, a mai spus Viorel Iliuţă.

"Centrul istoric nu se revitalizează din cauza mea, dar organizăm festivalul în altă zonă"

În privinţa faptului că i s-a reproşat faptul că nu şi-a dus la îndeplinire misiunea privind readucerea la viaţă a centrului istoric, viceprimarul a menţionat că pentru a se reuşi acest lucru, toţi factorii responsabili ar trebui să pună umărul, situaţie care nu este valabilă şi în prezent. „Acum vreo două sau trei zile eram în concediu şi aflu că centrul istoric nu se revitalizează din cauza mea, dar organizăm festivalul în altă zonă decât cea a centrului istoric. Sigur că centrul istoric înseamnă un cumul de lucruri care trebuie să se întâmple şi trebuie început de undeva şi centrul din Bucureşti a pornit de la aceeaşi stare şi acolo nici măcar nu era reabilitat”, a mai spus Viorel Iliuţă.
CITEŞTE:
Ţurcanu decis să lase Primăria fără viceprimar PNL