Iliuţă a scos Filamonica în stradă: spectacole „ad-hoc” pe Pietonalul Unirii

 

Odată cu preluarea instituţiilor de cultură subordonate Primăriei Botoşani, viceprimarul Viorel Iliuţă a decis să schimbe percepţia botoşănenilor cu privire al actului artistic de la Filarmonica de Stat care să devină mai vizibil dar şi mai accesibil pentru public.
Aşadar, un prim pas făcut a fost cel de a-i scoate pe artiştii din instituţia de cultură în stradă unde să poată încânta auzul botoşănenilor care s-au aflat în trecere prin zona centrală a oraşului. „Noi dorim ca muzica cultă, simfonică să ajungă şi în stradă şi lumea să fie familiarizată cu acest gen de muzică. Poate astfel, va spori şi interesul pentru spectacolele organizate de Filarmonică. Sunt spectacole cum sunt cele de Crăciun care au o mare atracţie pentru publicul meloman tocmai prin faptul că se cântă o muzică puţin mai accesibilă”, a declarat Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani.
Astfel, pentru ca muzica să fie cât mai familiară publicul edilul susţine că a gândit o strategie prin care sâmbătă a avut loc primul flashmob organizat de Filarmonică pe Pietonalul Unirii cu începere de la 16:00 şi unde patru cornişti au cântat câteva piese. „Cu toate că nu era multă lume la ora respectivă eu cred că iniţiativa s-a bucurat de un mare succes şi de o bună apreciere din partea publicului care trecea prin zonă. Deci lumea s-a oprit, a făcut poze, a aplaudat, exact cum se întâmplă şi în vest. Chiar au aplaudat foarte intens şi unii spuneau că e păcat că a ţinut puţin”, a mai spus viceprimarul.
Ca atare se doreşte continuarea acestui gen de manifestări şi la finele acestei săptămâni când vor ieşi în stradă artişti de la Filarmonica de Stat, care să aibă o durată mai îndelungată dar şi pentru acţiuni de amploare cum ar fi Festivalul Verii.
CITEŞTE:
 Ghiorghiţă  trimite artiştii de la Filarmonică la „produs” bani