Îl cinstim astăzi pe botoșăneanul despre care Fănuș Neagu a spus: ”Eu sunt fericit pentru că el există” / A pictat biserica în care a fost botezat Eminescu

A plecat la cele veșnice într-o zi de 1 decembrie, după o viață dedicată artei și artiștilor. A pictat, la Botoșani, biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu, dar și alte 51 de alte biserici din întreaga țară.

 

Născut pe 27 mai 1929, în Havârna, județul Botoșani, Petre Achițenie s-a stins din viață pe 1 decembrie 2006, fiind înmormântat în București.

 

”Eu sunt fericit pentru că el există”, spunea marele scriitor Fănuș Neagu despre artistul botoșănean, adăugând: „Achiţenie se luptă cu miracolul, cu Istoria, cu Destinul şi cu Triumful. El este, în afară de vinul pe care-l bem împreună, minunea ce se întâmplă pentru veşnicia neamului”.

 

Copilăria grea, marcată de moartea tatei - pe când avea doar 4 ani -, apoi noua familie ce avea să îi aducă încă șapte frați, după ce mama s-a recăsătorit, aveau să își pună amprenta asupra vieții lui Petre Achițenie.

 

În perioada 1940-1945 a fost elev și tipograf la Mănăstirea Neamț, iar între anii 1945 și 1948 a urmat Academia de Arte "Guguianu", clasa prof. Camil Ressu. Urmează și cursurile Școlii Superioare de Pictură Monumentală, București, clasa prof. Gheorghe Popescu și I.D.Stefanescu, iar în perioada 1948-1951 - Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", București, clasa prof. Alexandru Ciucurencu.

 

Alexandru Ciucurencu aprecia în anul 1963 ”desenul sigur” al marelui artist din Havârna: „Petre Achiţenie are o foarte serioasă pregătire artistică, ceea ce se vede în desenul lui sigur, în armonizarea culorii şi valorii, în rezolvarea spaţiului compoziţional”.

 

Studiile continuă, în perioada 1951-1957, cu Academia de Arte "Repin", Sankt Petersburg, iar în 1962 face o specializare la Academia de Arte "Pietro Vanucci", Perugia, Italia. Între anii 1962-1966 activează ca șef serviciu Creație, Ministerul Culturii, București. A fost, în anul 1957, asistent universitar, Catedra de pictură, Institutul de arte plastice "Nicolae Grigorescu", București, iar în 1968-1993 profesor universitar evidențiat: zece promoții de studenți au profitat de îndrumarea maestrului.

 

”Pictura e ca o scrisoare, scrii cu ornamente și poleieli o scrisoare de dragoste către Dumnezeu”, spunea Petre Achițenie.

 

 

 

 

A pictat peste 50 de biserici

 

A pictat 52 de biserici în întreaga țară. Dar trei dintre ele i-au fost lui Petre Achițenie aproape de suflet: Biserica ”Uspenia” din Botoșani, unde a fost botezat Eminescu, Catedrala Navigatorilor de la Constanța și Catedrala orașului Drochia, din județul Soroca.

 

"În nord, la Biserica Uspenia din Botoșani, unde a fost botezat Mihai Eminescu, am făcut o pictură mai caldă, în culori mai dense. La Catedrala Navigatorilor, de la Constanța, am pus mai mult albastru, dat că eram în sud, lângă mare", spunea Petre Achițenie.

 

 

 

 

Despre Petre Achițenie, Dan Grigorescu spune că ”a rămas credincios unor idealuri de la care nu a abdicat niciodată”.

 

”Venea din locurile pe care le-au sfinţit numele lui Eminescu şi Luchian, de acolo unde străjuiesc în istoria culturii noastre monumentele vremii lui Ştefan şi-a lui Rareş. Şi sufletul său a păstrat o neabătută credinţă în semnificaţiile adânci ale unei tradiţii ce dă spiritului românesc de totdeauna un înţeles şi o valoare de neconfundat în cuprinsul generaţiei europene”, sunt cuvintele lui Dan Grigorescu.

 

Petre Achițenie s-a stins din viață pe 1 decembrie 2006, fiind înmormântat la Cimitirul Străulești 2, București.