Țigănucă plin de patos, a recitat și a cerut lacrimi la Ziua Imnului – VIDEO

Subprefectul Gelu Țigănucă are în continuare un discurs inconfundabil. I-a ținut locul lui Costică Macaleți la Ziua Imnului, miercuri, 29 iulie 2015 și, de data asta, chiar a avut o alocuțiune interesantă. Deși cu un ton înmuiat puternic în patos, Gelu Țigănucă a reușit să capteze atenția celor obișnuiți cu astfel de manifestații care deseori sunt soldate cu căscături mascate.

 

Iată cum a început:

”Nu vreau să vă ţin o lecţie de istorie, deşi astfel de sărbători ne duc cu gândul la evenimentele care au dus la formarea şi modernizarea neamului românesc. Ziua Imnului de Stat al României este o sărbătoare pe care o marcăm de 17 ani, însă „Deşteaptă-te române!” este imn al României din anul 1990, după ce jumătate de secol a fost interzis de regimurile totalitare. Imnul românilor este parte a identităţii noastre ca naţiune, face parte din numele şi prenumele neamului nostru, este simbol al libertăţii pe care ne-o dorim, şi pentru care semeni de-ai noştri au murit, sau au plâns dispariţia celor dragi”, a spus subprefectul clar, răspicat la microfon.

Apoi a trecut la recitarea primei strofe din imn și și-a exprimat dezamăgirea că probabil, cei mai mulți dintre ei noi ascultăm versurile fără a le auzi cu adevărat.

„Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani,/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte/ La care să se închine şi cruzii tăi duşmani.” V-am citat prima strofă a imnului, cu siguranţă cea mai cunoscută, versuri pe care, poate, mulţi dintre noi le ascultăm golite de sens. Şi e mare păcat. Îndemnul Imnului nostru este, de la prima până la ultima strofă, acela de a nu uita. De a nu uita că trebuie să fim liberi, să fim mândri de ceea ce înaintaşii noştri au săvârşit de-a lungul istoriei, de a nu uita că ne-am născut creştini şi că ne găsim în Dumnezeu puterea de a construi în continuare”.

Și spre final a oferit exemplul altor popoare, mai sensibile la astfel de sărbători, care lăcrimează în public, aplaudă sărutări pasionale sau cereri publice în căsătorie.

”Dragi botoşăneni, vă rog astăzi să profitaţi de orice ocazie pentru a arăta celor care, poate, nu mai înţeleg, însemnătatea simbolurilor naţionale. Partenerii României de peste ocean îşi fredonează imnul cu lacrimi în ochi, pentru ei este ceva sfânt. Poate că ar trebui să le urmăm modelul şi astfel să fim mai mândri, mai conştienţi şi mai pretenţioşi cu ceea ce suntem. La Mulţi Ani România, la mulţi ani tuturor celor pe care îi Deş-teap-tă Imnul Naţional!”.
(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43899:EI sunt cei ce ne conduc: Subprefectul Țigănucă s-a gândit mult și-a copt-o - I-a rugat pe directori să fie fericiți ]]