Președintele grupului ”Elsaco” și al Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani a participat în cursul lunii februarie la conferința EU Funds Profit.ro & First Bank. Invitat să ia cuvântul în calitatea sa de președinte al Comitetului pentru energie și mediu al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Valeriu Iftime a tras un semnal de alarmă cu privire la punerea în operă a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Omul de afaceri a arătat că România nu are suficiente companii capabile să execute lucrările din banii obținuți prin PNRR.
”Este pentru prima dată când fondurile depășesc posibilitățile de absorbție, și nu e vorba de ineficiența statului sau de lipsa de pregătire a companiilor. Va fi o lipsă acută de firme care au puterea de a duce la capăt proiecte. 80% din companiile care contează în România și care se ocupă de lucrări de infrastructură în energie apă și mediu au contracte pe următorii doi ani”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie a României a arătat și că autoritățile trebuie să înceteze în a mai stabili prețurile la investiții întrucât de la întocmirea studiului de fezabilitate și până la efectuarea unei lucrări trec uneori și șase sau șapte ani, iar costurile estimate nu mai corespund realității economice.
”Piața trebuie să-și stabilească prețul. Dacă avem preț companiile vor fi interesate, vor avea apetit și nu vor mai risca mult. (...) Toate companiile mari care au intrat în insolvență s-au grăbit, au fost avide să câștige și au ajuns să nu se mai poată finanța, din diverse motive”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Poate cel mai bun exemplu este la Primăria Botoșani, unde din cauza anilor trecuți între conceperea proiectului de reabilitarea a căilor de rulare a tramvaielor și data la care a avut lco achiziția publică valorile prevăzute în SF au crescut atât de mult încât deși municipalitatea a organizat mai multe licitații și a intrat și în procedura de negociere directă, nu s-a găsit vreo firmă care să execute lucrarea tocmai pentru că fondurile nu acopereau nici pe departe necesitățile.