FC Botoşani, unul dintre cluburile de succes din Liga 1 în ultimele sezoane, a fost scos la vânzare.
Valeriu Iftime, patronul clubului, a dezvăluit că a fost tentat să vândă clubul şi chiar a avut negocieri cu investitori străini, dar care nu s-au concretizat.
Unul dintre cele mai sănătoase cluburi din Liga 1, care merge pe plus şi din punct de vedere financiar, şi din punct de vedere sportiv, de mai mulţi ani, a fost scos la vânzare la un moment dat. Chiar patronul clubului, Valeriu Iftime, este cel care a dezvăluit că a negociat cu investitori străini pentru a ceda pachetul majoritar de acţiuni ale FC Botoşani, însă negocierile nu s-au concretizat, scrie telekomsport.ro.
Asta pentru că Iftime a pus o condiţie. Acesta a dezvăluit că era gata să vândă clubul pentru trei milioane de euro, cu banii achetaţi sub anumite condiţii. Valeriu Iftime a spus că era gata să accepte o primă tranşă de un milioane de euro, iar alte două milioane peste trei ani de zile, cu garanţia că echipa nu va dispărea.
Iftime a spus că nu-şi face speranţe că va putea vinde clubul către cineva din România, dar investitori din străinătate au fost la negocieri pentru a cumpăra clubul.
"Da. Nu numai o dată. Niciodată când sunt supărat nu m-am gândit să mă las când eram supărat. Când o duc foarte, foarte bine zic că acum o dau. Pentru că s-ar putea să o ia cineva. FC Botoşani nu are nicio datorie. Din afară am avut cu cineva o discuţie, am pus două condiţii. Aş da clubul, dar să-l ţină trei ani de zile, nu degeaba. Îmi dai 3 milioane de euro, 500.000 acum, iar restul după trei ani",
a spus Valeriu Iftime, la AS.ro.
Cu un lot cotat în acest moment la şapte milioane de euro, FC Botoşani a avut parte de o reţetă de succes în ultimii ani, cu jucători tineri vânduţi pe bani mulţi către FCSB, CFR Cluj, U Craiova sau în străinătate, şi cu participări în cupele europene.
De când a promovat în Liga 1, FC Botoşani a vândut jucători de 9,2 milioane de euro şi a transferat, în majoritate, gratis.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: