Iftime, la un an de la moartea Alexandrei Ivanov: Nimeni nu a luat nicio măsură / Voi acorda o atenție deosebită sistemului medical

Tânăra în vârstă de 25 de ani a murit la Maternitatea Botoșani în dimineața zilei de 18 august 2023.

 

Valeriu Iftime a transmis un mesaj pe rețelele de socializare la un an de la moartea Alexandrei Ivanov.

 

Redăm integral mesajul: 

 

Acum un an, o tragedie zguduia întreaga Românie și nu numai. Acum un an, Botoșaniul ieșea în stradă și cerea dreptate pentru drama unei familii. Lacrimi, frustrare, indignare și ură față de un sistem defectuos, plin de hibe; un lanț al corupției și al indiferenței care ne-a făcut să spunem că Botoșaniul se sufocă.
 

Drama Alexandrei este drama noastră, a tuturor, este o pată pe obrazul județului nostru, o pată pe care nu o vom putea șterge vreodată. E de datoria noastră, însă, să nu mai lăsăm ca așa ceva să se întâmple. Corupția și indiferența în fața unui astfel de caz nasc monștri, care nu vor face altceva decât să perpetueze șirul de atrocități și să distrugă pentru totdeauna încrederea botoșănenilor în sistemul medical.

 

Cazul Alexandrei a fost unul dintre motivele care au stat la baza intrării mele în politică. Revolta în fața incapacității de a acționa pe care am arătat-o ca județ m-a făcut să văd în ce sistem bolnav trăiește Botoșaniul și ce nevoie disperată avem de o schimbare, iar schimbarea nu se face niciodată fiind un simplu spectator.

 

Deși trebuia să fie cea mai mare lecție pentru județ, nimeni nu a luat nicio măsură pentru a-i face dreptate Alexandrei sau pentru a se asigura că astfel de tragedii nu se vor mai întâmpla și altcuiva. În loc să găsească soluții și să își asume responsabilitatea, administrația PSD a ales să jongleze haotic cu managerii de spital, pasând vina dintr-o parte în alta, mimând un interes doar așa…de dragul aparențelor.
 

Dragi botoșăneni,
 

Să reflectăm la această tragedie și să nu uităm! Avem această datorie față de toate generațiile actuale și viitoare. Eu unul refuz să uit și, la finalul lunii octombrie, când în sfârșit voi putea prelua Consiliul Județean, voi acorda o atenție deosebită sistemului medical din Botoșani.


Voi face tot posibilul să opresc abuzul PSD de a organiza acum, pe repede înainte, concursul pentru instalarea unui manager la Mavromati! PSD a arătat ce poate cu administrarea sistemului de sănătate din județ. Sper ca măcar în al doisprezecelea ceas vor avea decența să facă un pas în lateral și să le ofere șansa celor care chiar vor conducă CORECT județul în următorii ani.