Contactat de jurnaliștii sportivi de la București, finanțatorul FC Botoșani a creionat un viitor sumbru pentru club.
Patronul din Superliga anunță bomba și susține că renunță la echipa care a vândut cel mai mult la FCSB în ultimii ani pentru a se reorienta eventual către un alt sport.
În direct la ProSport Live, Valeriu Iftime, căci despre el este vorba, s-a arătat din nou foarte afectat de situația sportivă în care a ajuns în prezent FC Botoșani și a spus că, în cazul în care gruparea moldoveană va retrograda la finalul acestui sezon de Superliga, ea aflându-se acum pe ultimul loc, ar fi tentat să investească într-un alt sport de echipă, poate chiar la nivel feminin.
Valeriu Iftime susține că este din ce în ce mai tentat să se retragă de la FC Botoșani, echipa care a vândut cel mai mult la FCSB în ultimii ani
Bineînțeles, ar urma ca omul de afaceri să își reconsidere poziția în cazul în care echipa sa ar reuși în cele din urmă să se salveze de la retrogradare.
„Dacă eu retrogradez, o să mă gândesc la o echipă serioasă de handbal, de volei, de fete ceva, nu știu, să fac ceva pentru sport. Da, va fi așa sau nu va fi deloc. Nu cred că în Liga 2 Botoșaniul mai are viață, decât dacă se naște cineva, un noroc fantastic. Am făcut un clasament, avem 10-11 ani în Liga 1, continuitate au 3-4 echipe mi se pare. Botoșaniul a avut o constanță aici, cu 3 ani în play-off, am pierdut play-off-ul în ultima etapă. Nu aș vrea să ne culcăm acum și să ne amintim cum a fost echipa asta.
Dacă am ceva care nu pot să dorm noaptea e din cauza lui FC Botoșani. Cumva toate celelalte lucruri ale mele sunt într-o matcă a normalității mele ca om, în afară de FC Botoșani, care mă mănâncă pur și simplu de două – trei luni de zile. Am tot zis că o las, de doi ani mă tot chinui. Mă tot las și nu mă las și echipa suferă, cred că de la mine vin toate astea.
Când am spus că o soluție ar fi să vând clubul, acum nu îl mai dau, dau și bani numai să îl ia unul, nu mai cer nimic, nu mai cer nicio garanție. Cred că toate lucrurile astea s-au așezat cumva și ăsta e rezultatul.
Asta îmi reproșez cumva și nu aș vrea să retrogradez. Cel mai vinovat sunt eu și de asta nu mă simt bine. În fine, mă gândesc, îmi vine să plâng prea tare la telefon, mai bine nu mai spun (n.r. râde)”,
Valeriu Iftime