După ce Eduard Mititelu i-a făcut introducerea, Valeriu Iftime a luat cuvântul și a povestit în câteva vorbe cum a ajuns să se implice în politică.
Și a arătat că a avut o discuție cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Care i-a transmis:
Valeriu Iftime, candidat PNL la președinția CJ.
”«Dacă vrei să faci ceva implică-te, nu se dau goluri din spatele porții, nu se dau goluri din tribună». Și dl Ilie Bolojan m-a trimis în a doua repriză la dl Nicolae Ciucă, care mi-a dat a doua lovitură. Mă simt mult mai responsabil”.
A adăugat că își bazează candidatura pe trei piloni:
- Familia minunată, cu doi copii ingineri și două nurori medic.
”Copiii mei lucrează și produc în Botoșani și sunt copii care țin la acest județ”.
- Economic, a pornit afacerea în 1992 cu un aparat de măsură și alături de alți trei asociați. Cu toții au și în 2024 același statut și au transformat grupul ”Elsaco” în cel mai mare jucător de pe piața energiei românești, care a ajuns să vireze la bugetul de stat anul trecut 25 de milioane de euro.
- Fotbal – a preluat FC Botoșani în 2004, când era în Liga 2 și a dus echipa până în cupele europene.