Iftime, în al nouălea cer, vrea un bonus: Cel mai mare serviciu făcut fotbalului

Răsturnarea senzaţională de scor pe care FC Botoşani a reuşit-o luni seară cu ASA Târgu-Mureş, 4 – 2 de la 0 – 2, l-a adus în extaz pe preşedintele consiliului de administraţie.

 

Boss-ul de la Elsaco a ţinut să felicite antrenorii şi jucătorii, subliniind că au realizat exact ceea ce el şi microbiştii îşi doresc: spectacol. El a mărturisit că, în aceste condiţii, şi dacă se termina 4 – 4 tot nu era supărat.


„Este un spectacol fotbalistic. Atunci când eşti echipa cu cele mai multe goluri marcate ar trebui să primim un bonus pentru voinţă, pentru frumuseţe, pentru stare. Era nedrept să pierdem cu 0 – 2 pentru că ei refuzau fotbalul. Am văzut declaraţii în care spuneau că «am făcut o primă repriză foarte bună». Dacă ei au făcut o prima repriză foarte bună înseamnă că fotbalul se joacă altfel. Când tacticizezi un joc în România este o lipsă totală de spectacol, iar noi clar, am muncit, ne-am devotat”,


Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.


Acesta l-a remarcat pe Golofca, pe care îl vede ca un portdrapel al echipei, care ştie „numai înainte”.


„Cel mai mare serviciu făcut fotbalului este tipul acesta de joc”,


Valeriu Iftime, preşedinte CA FC Botoşani.


Oficialul clubului susţine că la 0 – 2 nu îşi pierduse speranţa deoarece echipa ataca şi îşi crea ocazii şi crede că formaţia pozitivă, care nu a trişat sportul şi a jucat fotbal, a fost în final răsplătită.
FC Botoşani a urcat pe locul 4 în Liga 1 după izbânda de povestit nepoţilor cu mureşenii. (S.B.)

 

CITEŞTE ŞI:

Leo: Încă o partidă memorabilă – CE a spus la pauză