Iftime, fermecat de Flutur: Merg foarte serios pe mâna lui / Este verde, este puternic, este cu cea mai bună experiență politică VIDEO

La o săptămână și jumătate după ce și-a oficializat intrarea în PNL, Valeriu Iftime a făcut deja public că îl sprijină pe Cătălin Flutur pentru a candida din nou la funcția de primar al municipiului Botoșani.

 

”Fiecare mai are niște probleme în viață”


În direct la ”Botoșăneanul TV”, omul de afaceri, al cărui rol în partid încă este neclar, a arătat că s-a întâlnit de mai multe ori cu actualul consilier local și este convins că, din rândurile liberalilor, este cea mai bună soluție pentru Primăria Botoșani.


”De altfel, n-am niciun fel de reținere să spun că merg foarte serios pe mâna lui Cătălin Flutur, din motive pe care le pot demonstra oricărui om și pot discuta cu oricine, spunând: «da, dle, știți, că el a avut niște probleme». Fiecare mai are niște probleme în viață. Pe Cătălin astăzi l-am văzut, este verde, este puternic, este cu cea mai bună experiență politică pe care a avut-o un botoșănean până acum”,


Valeriu Iftime, membru PNL.

 

Tineri promiși pentru Consiliul Local

 


Pe de altă parte, președintele grupului ”Elsaco” a recunoscut că fostul primar din legislaturile 2004 – 2012 și 2016 – 2020 nu se încadrează deloc în profilul de candidat pe care susține că și-l dorește și anume om de afaceri cu vârsta de 30 – 40 de ani, dar a arătat că în cadrul PNL nu există o asemenea persoană.


În schimb, a promis astfel de botoșăneni pe lista pentru Consiliul Local.


”În spatele lui (a lui Cătălin Flutur – n.r.) punând un Consiliu Local din tineri energici, să pregătim oameni pentru viitor, dar oameni care într-o echipă cu un om care are experiență am putea să conducem oricând orașul ăsta în cu totul și cu totul alt mod. Așa cred, deci sută la sută merg pe mâna aceasta. Și cred că oamenii pot fi atenți, pot fi atenți la ce propunem noi într-o campanie care va începe. De fapt, nu eu voi fi în campanie, în campanie va fi Cătălin, eu îl susțin pe el”,


Valeriu Iftime, membru PNL.


Valeriu Iftime nu s-a arătat încântat nici de ideea intrării în cursă pentru fotoliul de edil șef a prefectului Sorin Cornilă, care ar corespunde ”portretului robot” și care în sondajul comandat de PNL Botoșani are un procent peste Cătălin Flutur în intenția de vot.


”La nivel de comunitate locală, gândiți-vă că toate marile proiecte au fost începute pe vremea lui Cătălin. Și Cornișa și teatru și străzi, tot, multe lucruri făcute. Eficiența energetică a CET-ului (lucrare contractată de Elsaco în mare parte – n.r.), pe vremea lui au început, el le-a pus la punct, după care s-au cârpit câte ceva”,


Valeriu Iftime, membru PNL.


Președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură este convins că directorul de la SC Locativa SA ”are o experiență, are ceva în el, care poate, în opinia mea... cu el în echipă fac multe”.

 

63 de ani

 

are Valeriu Iftime

 

61 de ani

 

are Cătălin Flutur

 

Discuția despre candidatul la Primăria Botoșani o puteți vedea începând cu minutul 20:10 al materialului video de mai jos.