Iftime după egalul fără goluri: Asta este soarta noastră, să nu ne bucurăm decât când pleacă trenul din gară VIDEO 

Nici bucuros, nici supărat, dar cu siguranță dezamăgit de ratarea unei șanse uriașe de a tranșa în bună parte lupta pentru evitarea retrogradării, așa era Valeriu Iftime la finalul meciului FC Botoșani – FC Voluntari 0 – 0.

 

”Am fost totuși mai buni ca ei, dar am fost foarte precauți”

 


Proprietarul clubului a remarcat crisparea din jocul roș-alb-albaștrilor – ”prea fricoși, nu își asumă nimeni, nimic” - importanța capitală a partidei punându-și amprenta asupra evoluției fotbaliștilor. 


Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani

”Cum am jucat astăzi, cu emoțiile pe care le aveau și am văzut câte greșeli personale făceau, nu poate fi altă explicație decât emoția extraordinară, tensiunea. Dar am fost totuși mai buni ca ei, am avut două bare și ultima ocazie (cea a lui Lopez din prelungiri – n.r.), dar am fost foarte precauți. Nu am forțat tocmai ca să nu riscăm. Păcat, ne chinuim până în ultima etapă. Suferim până în ultima secundă. Asta este soarta noastră, să nu ne bucurăm decât când pleacă trenul din gară”.

 

 

”Azi trebuia să batem”

 


Omul de afaceri rămâne optimist și crede că echipa poate câștiga în ultima etapă la Galați, cu Oțelul și să evite atât locurile direct retrogradabile, cât și barajul. 


Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani

”Nu am jucat prost, bine că nu am luat bătaie. Cred că șansele sunt de a scăpa de la retrogradare pentru că nu-i văd pe toții cei de după noi să facă așa multe puncte. Greu a fost și la Hermannstadt și era să batem, greu a fost și la Petrolul. Nici un meci nu-i ușor, dar noi azi trebuia să batem, dar nu pot să spun că am jucat prost, chiar îi felicit pe băieți”.


În opinia sa, mingea trimisă de Lopez în bară, în minutul 57, a trecut de linia porții și trebuia acordat gol, fiind convins că, dacă Liga Profesionistă de Fotbal ar fi avut implementată tehnologia ”goal line”, s-ar fi văzut că balonul a trecut cu întreaga circumferință.