Iftime confirmă oficial: Iau foarte în serios să candidez la Consiliul Județean / Nu m-a forțat nimeni

Noul președinte al PNL Botoșani își regândește strategia politică pentru alegerile din acest an. Mai ales, cele locale.

 

Adio, Senat! (Pe moment)

 

Valeriu Iftime a fost prezentat simplu membru al partidului în data de 9 februarie. Atunci se declara interesat de un mandat de senator.

S-au scurs aproape trei săptămâni, perioadă în care din membru a devenit președinte cu planuri de candidatură la Consiliul Județean.

 

 

„Iau foarte în serios să candidez la Consiliul Județean, așa este. Voi candida la CJ. Nu m-a forțat nimeni, pur și simplu te mai schimbi dar nu te schimbi radical. Mi se spune că dacă vreau să pun cumva umărul serios la ridicarea scorului PNL ar trebui să fiu la CJ”,

Valeriu Iftime, președinte interimar PNL Botoșani

 

La acest moment PNL a comandat încă două noi sondaje, unul pentru municipiu și un al doilea pentru județ.

Rezultatele sondajului practic vor demonstra dacă Valeriu Iftime este varianta așteptată și cerută de electoratul de dreapta de la Botoșani.

 

„În momentul acesta nu mai spun nu ca și candidat la CJ. Aș vrea să scot cel mai bun scor posibil chiar dacă mă expun atât de tare”, a mai arătat Iftime, la o zi de la preluarea partidului.

 

Surprizele de pe liste

 

Printre numele incluse în sondaje pentru candidaturi la Primărie și Consiliul Județean, nu se vor regăsi nume noi.

 

„Nu găsesc nume noi. E foarte complicat să mai bag un nume nou acum pentru că nu au notorietate și din păcate partidul nu a scos nimic până acum, în afară de cei pe care-i știm cu toții. Oamenii noi pot veni după ce îi prezinți întâi, trebuie să-i cauți, să-i verifici o perioadă. Când putem face lucrul acesta când baza mea de date e goală”,

Valeriu Iftime, președinte interimar PNL Botoșani

 

În schimb, aceste persoane noi ar putea să apară pe listele pentru Consiliul Local și Consiliul Județean, în condițiile în care, Valeriu Iftime susține că oamenii de afaceri sunt greu de convins să intre în politică.