Iftime bucuros și puțin ironic : Am învins echipa de pe ultimul loc

Finanțatorul de la gruparea fanion a județului, Valeriu Iftime a venit la conferința de presă de după meciul FC Botoșani – Petrolul Ploiești (2 – 1). Și o face doar după o victorie a roș-alb-albaștrilor.

 

Valeriu Iftime a fost puțin ironic și a menționat că ne bucurăm la o victorie cu ultima clasată. Însă, chiar și așa: ”După atâta secetă și atâtea meciuri și cu ghinion și prost făcute, astăzi am fost puțin mai reactivi, puțini mai buni. Prin voință și dăruire am reușit să învingem. Și bineînțeles că nu am învins echipa de pe locul 1 sau 2 ci pe cea care se află pe ultimul loc”.
A mai spus că victoria din fața Petrolului poate fi și un leac la boala grea din fotbal care se cheamă lipsa oamenilor de la stadion. Iar o prezență de 3.000 de oameni la un meci disputat la 3 grade Celsius chiar merită un rezultat pozitiv care încălzește tribunele. Iar jucătorii, probabil că nu sunt într-atât de slabi pe cât s-a crezut prin prisma rezultatelor anterioare.
Eu nu cred că ei nu sunt în stare să dea o pasă sau dea un gol la un meci. Eu cred că pot face mult mai mult, așa cred eu că este filozofia despre FC Botoșani, și mai cred că lotul actual este mult mai bun decât cel de anul trecut”, a mai spus Iftime.
Patronul de la grupul de firme Elsaco a încheiat cu un zi de speranță ca FC Botoșani să redevină acea echipă care producea emoție chiar și celor mai titrate formații din România.
”Acum suntem din Botoșani și mai speră și să ne bată. E ca și cum ai juca la Pojorâta, asta e mentalitatea când ai un meci la Botoșani, că suntem și slabi și mici”, a încheiat oficialul botoșănean.