Finanțatorul FC Botoșani încearcă să îl convingă pe tehnician să semneze un nou contract și promite salarii mai mari pentru jucători.
Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a oferit detalii despre fereastra de mercato din această vară și ceea ce pregătește pentru banca tehnică.
Bogdan Andone este antrenorul care a preluat-o pe FC Botoșani la începutul acestui an și a reușit să salveze echipa de la retrogradare, după un baraj cu CS Mioveni (2-0, la general).
Patronul lui FC Botoșani spune că au mai rămas anumite detalii care trebuie puse la punct.
De asemenea, Iftime anunță că este gata să mărească bugetul de salarii în sezonul următor pentru a evita să se mai confrunte cu problemele din stagiunea recent încheiată, scrie sport.ro.
"Aseară am avut o discuţie cu Bogdan. Am avut mici detalii, care au rămas să fie puse la punct azi cu preşedintele şi asociatul meu. Discuţia este pentru doi ani şi jumătate.
Sunt nişte discuţii. După ce semnăm cu ei (n.r. - cu stafful condus de Bogdan Andone), să vedem care sunt nevoile şi care sunt fotbaliştii la care să insistăm. N-am un buget anume de achiziţii, am zis că sunt capabil să plătesc nişte jucători pe nişte salarii la nivelul Ligii 1, fotbalişti care să vină la Botoşani şi să fie peste ce avem noi acum. Vreau să întăresc, dorinţa noastră e să întărim lotul, să nu mai avem problemele precum anul ăsta.
Din câte ştiu eu, noi nu dădeam mai mult de 6-7.000 de euro salariu, dar acum cred că se duc la 9.000, că ăsta e nivelul şi mai mult nu poţi negocia. Anul trecut am interzis peste 6.000 de euro, pe vremea asta, dar acum în iarnă am fost la 6-8.000, dar ăsta e nivelul din Liga 1, foarte mare în opinia mea, dar nici nu poţi găsi fotbalişti buni români cu salarii de 4-5.000 de euro, care să vină la Botoşani", a spus Valeriu Iftime, potrivit Orange Sport.
Deși Andone ar avea propuneri și din Cipru, Valeriu Iftime încearcă să îl convingă pe tehnician să semneze un nou contract.