Au venit împreună la conferința de presă de după victoria înregistrată în fața lui Dinamo. Valeriu Iftime și Cornel Șfaițer erau extrem de fericiți după rezultatul obținut de FC Botoșani.
Deși tehnicianul dinamoviștilor a criticat maniera de arbitraj care ar fi schimbat deciziv rezultatul, oficialul de la Botoșani spune că, dacă ar fi avut valoare, Dinamo ar fi trebuit să își joace șansele din teren.
”Dinamo dacă este o echipă trebuia să atace, să dea goluri, să ne pună în dificultate . Trebuia să ne atace, nu a fost nici pe departe o echipă agresivă care să ne surprindă. Dar Dinamo, nu poate”
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani
În cadrul întrebărilor adresate de ziariști vis a vis de antevorbitorul său, Ioan And one, lui Valeriu Iftime i s-a transmis că s-a așezat pe același scaun cu tehnicianul.
”Nu pot să stau pe scaunul lui Andone pentru că este un scaun care se clatină. El are dreptate să fie supărat pe arbitru și eu am fost supărat pe arbitru la Craiova”, a replicat râzând oficialul botoșănean.
Și a continuat despre Dinamo: ”În opinia mea nu este o echipă care să emită pretenții”.
Printre altele, Ioan Andone a declarat că vede FC Botoșani în primele patru echipe din campionat, la finele sezonului.
”Hai să fim de acord cu Andone. Important este că avem spectacol și avem fotbal. Un pic trebuie să fim mai atenți. În meciul cu Hagi dacă eram la fel de atenți era greu să ne bată pârliții ăia”
Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani
Rezultatele bune ale echipei se vor reflecta și în salariile jucătorilor la finalul campionatului pentru că:
”În ritmul acesta vor avea salarii mai bune, dacă vor fi pe locul trei vor avea salarii mai bune”.