Idolul tinerelor vine la miss-ul cu premii în bijuterii şi şedinţe foto de la mall

 

Cel mai mare concurs de miss desfășurat în Botoşani, „Miss North Beauty 2013” va avea loc la Uvertura Mall, sâmbătă, 31 august, de la orele 18:00, anunţă reprezentanţii centrului comercial. În juriu va fi Bogdan Vlădău, vedeta emisiunii „Burlacul”.
Bogdan Vladau Miss North Beauty

Juriu cu "burlac" şi model din Italia

Concursul de miss adună cele mai frumoase 15 participante din Moldova. Vor fi fete din Bacău, Suceava, Iaşi, Piatra Neamţ şi Botoşani. Prezentările vor începe în ținute casual, însă marea atracție va fi reprezentată de cele două probe clasice pentru un astfel de concurs: proba costumelor de baie şi cea a rochiilor de seară. Juriul va fi unul exigent: Bogdan Vlădău - „Burlacul”, C. Liviu Sorinel – reprezentant Miss TV România, Dumitru Matei – reprezentant Opium Club, Manuela Stanciu – model în Italia, la Milano şi Tudor Tocilă – reprezentant Uvertura Mall. Premiile, pe lângă cele în bani, sunt pe măsura evenimentului: şedinţe foto şi prezentări la Bucureşti, bijuterii, tabără de pregătire la mare oferită de Miss TV România.

Chef în club

Spectacolul oferit de frumoasele participante va fi completat de cunoscutul interpret Mirel Manea. Invitaţi speciali vor fi Mr. J Sax (saxofon) şi DJ Lylla. După desemnarea câştigătoarei, va urma o sesiune de autografe cu cel mai râvnit burlac din România, Bogdan Vlădău. Petrecerea de după eveniment va avea loc în Opium Club din Botoşani, începând cu orele 23:00.
Se anunţă o competiţie strânsă şi un spectacol incendiar. Participantele, artiştii şi sesiunea de autografe a „burlacului” sunt ingredientele pentru un eveniment monden de calitate oferit de Uvertura Mall, Opium Club şi Miss TV România.
CITEŞŢTE ŞI:
 Început timid la Miss Summerfest, fetele din Botoşani sunt cam timide – FOTOGALERIE