Identitate spaniolă falsă cumpărată cu 200 de euro

Le-a spus polițiștilor că așa putea obține mai ușor un loc de muncă.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, un document cu însemnele autorităților spaniole, care s-a dovedit a fi  falsificat.

 

În data de 20 octombrie 2021, în jurul orelor 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei S.M., cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

 

În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind, asupra bărbatului, într-o borsetă, un permis de rezidenţă cu însemnele autorităţilor spaniole, care avea imprimată fotografia acestuia şi numele altei persoane.

 

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals.

 

Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziţionat documentul contra sumei de 200 de euro, cu scopul de a obţine un loc de muncă mai bine plătit.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store