Iaz în toată regula într-o intersecție, sună în disperare telefoanele la pompieri – GALERIE FOTO

La doar patru zile de la inundațiile provocate de ploaie, municipiul Botoșani a fost lovit de o nouă descărcare de nori. Și de această dată aproximativ 30 de minute de furtună au transformat mai multe zone ale orașului în veritabile bălți.

 

Iar exemplul cel mai elocvent este, din nou, intersecția străzii Împărat Traian cu Octav Onicescu, devenită în câteva minute un lac în toată regula, cu părți în care nivelul apei a atins și jumătate de metru.

 

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteo prognozate în contextul Codului Roșu de ploi torențiale, la dispeceratul integrat ISU - SJA Botoșani s-au înregistrat 19 apeluri prin care se solicita sprijinul pompierilor pentru evacuarea apei din mai multe gospodării.


Acestea sunt situate pe străzile Octav Onicescu, Sitnei, Pod de Piatră și bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, dar și pentru degajarea unor autoturisme care nu au mai putut înainta din cauza apei adunate pe carosabil.


Pompierii intervin și la această oră pentru înlăturarea efectelor produse de furtună.

 

FOTO: ISU Botoșani & Facebook

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store