Seria branşărilor la reţeaua oraşului a conductelor noi, montate prin intermediul Programului ISPA va continua la începutul săptămânii viitoare cu segmentele de conductă de pe Calea Naţională, în intersecţiile cu străzile Ştefan cel Mare şi 1 Decembrie. Astfel, luni, 23 august, locatarii blocurilor arondate punctului termic Griviţa 1, precum şi cei de pe străzile 1 Decembrie şi Ştefan cel Mare vor rămâne fără apă pe parcursul dimineţii. Firma Hidroconstrucţia Bucureşti, executantul lucrărilor de înlocuire a reţelelor de apă din municipiu a solicitat sistarea apei către aceste zone pentru a putea face conexiunile.
”Pentru că s-au montat multe conducte noi, pe multe străzi şi alei ale oraşului, vor fi în perioada următoare numeroase astfel de branşări, în urma cărora noile instalaţii vor fi puse în funcţiune. Se va încerca oprirea pe intervale cât mai scurte a furnizării apei, mai exact doar pentru câteva ore, şi totodată, am rugat constructorul să nu branşeze zile la rând în aceeaşi zonă, pentru a nu crea un disconfort prea mare botoşănenilor”, a declarat Maricel Georgescu, directorul general al SC Apa Grup SA.
Conform graficului configurat de constructor, următoarele branşamente ce se vor face la reţeaua de apă a municipiului vor fi cele din cartierul Curcubeului, SC Apa Grup SA urmând să anunţe din timp zona exactă şi data la care se vor face lucrările.