Și totuși... Ada Macovei aproape să rămână la Inspectoratul Școlar

Chiar dacă negocierile dintre PNL și PSD pentru împărțirea serviciilor publice deconcentrate o vor lăsa fără postul de inspector școlar general, Ada Macovei ar putea rămâne în continuare la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), doar că nu în conducere.

 

Inspector și atât


Condiția pusă de social-democrați liberalilor pentru a le ceda prima funcție din instituție a fost ca aceasta nu fie ocupată de Ada Macovei.


Apoi, pesediștii au solicitat ca funcțiile de inspector școlar general adjunct să fie ocupate de doi membri de-ai lor, lucru care s-a și întâmplat, iar posturile de inspectori să fie împărțite în mod egal de cele două partide.


Fiecărui partid îi revin astfel câte 13 – 14 posturi de inspectori, iar Ada Macovei ar urma să ocupe unul dintre ele.


Deși profesor doctor în Chimie, Ada Macovei nu și-ar dori funcția de inspector la această disciplină, ci un inspector din gama pentru proiecte educaționale, pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație, pentru management instituțional, pentru care ar avea sprijinul partidului.

 

Învățământul la ora de politică


Ada Macovei ar prefera să rămână inspector și să nu meargă la Casa Corpului Didactic, acolo unde a obținut un post în timpul mandatului de inspector școlar general.


Înțelegerea PNL – PSD ar fi fost ca schimbarea inspectorului școlar general să aibă loc după terminarea anului de învățământ.


Fostul adjunct, liberalul Bogdan Suruceac, este favorit pentru a prelua prima funcție din Inspectorat.


Ada Macovei s-ar fi întâlnit și cu Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, care i-ar fi transmis că, de fapt, social-democrații nu i-ar fi cerut postul la negocieri, tactică aplicată de altfel și la discuțiile privind șefia Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, când Mihai Țurcanu încă era șef acolo.

 

”Ducem de râpă partidul pentru un singur om, care are protecția nemăsurată a liderului?”


Coincidență sau poate nu, inspectorul școlar general înlocuit anul trecut de Ada Macovei a fost vineri autorul unui nou atac violent la conducerea PNL Botoșani, căreia îi reproșează sprijinul acordat unei persoane chiar în pofida pierderilor electorale care în opinia sa le aduce acea persoană în sistemul educațional.


”Să dispărem în anonimatul acestei coaliții pentru că șeful de partid s-a încăpățânat, dincolo de orice evidențe, să dea credit unei singure persoane? Care persoană pleacă din funcție pentru că arta negocierii și compromisului îi sunt total necunoscute? Care persoană adună mii de false like-uri, din teama celor celor care nu reacționează așa cum îi este dorința? Ducem de râpă partidul pentru un singur om, care are protecția nemăsurată a liderului? M-am săturat ca, majoritatea dintre voi, să îmi scrieți, în privat, ce rău se face pentru PNL prin susținerea totală a persoanei care face ca o bună parte dintre cei implicați în actul de educație (elevi, profesori, părinți, bunici) să nu mai voteze PNL. Cugetați și dați-mi dreptate, ați primit aceste semnale. Și aveți curajul asumării!”,


Daniel Botezatu, profesor Colegiul Național Mihai Eminescu.


Atât fostul cât și actualul inspector școlar general sunt consilieri locali PNL.