Și profesorii botoșăneni se umplu de rușine uneori

Acest lucru nu este însă general valabil și face trimitere doar la o parte dintre cei care fac parte din categoria personalului din sistemul educațional botoșănean.

 

Astăzi, la două centre de examinare din municipiul Botoșani, respectiv la Liceul cu Program Sportiv și la Colegiul Național Mihai Eminescu a avut loc proba scrisă a examenului de titularizare, pentru cadrele didactice. 

 

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că în total s-au înscris la acest concurs aproape 550 de profesori botoșăneni. 

 

Inexplicabil, 60 dintre aceștia nu au mai venit deloc la titularizare. 

 

Un număr extrem de mare, adică 74 de participanți la examen au părăsit sălile după ce au văzut subiectele. 

 

Oficial, acestor profesori fie li se face rău dintr-o dată, fie invocă motive personale, însă în realitate nu fac față subiectelor și astfel nu au ce căuta la catedre. 

 

412 dintre profesorii care au participat la examenul de titularizare au predat lucrările comisiei. 

 

Rezultatele finale vor fi afișate peste șase zile, adică pe data de 18 iulie, iar candidații trebuie să aibă nota 7 pentru a putea fi angajați pe perioadă nedeterminată.