Sporul medical este solicitat pentru polițiștii aflați în prima linie anti-Covid.
Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI a făcut o solicitare către Ministerul de Interne și către Guvern.
Astfel, în cursul acestei dimineți, în cadrul ședinței care a avut loc sistem videconferință, președintele FSNPPC, Dumitru Coarnă, a solicitat din nou întreprinderea demersurile necesare, la nivelul Guvernului, pentru acordarea stimulentului de risc medical polițiștilor, polițiștilor de frontieră, personalului contractual și celorlalți angajați din Ministerul Afacerilor Interne, care sunt angrenați în prima linie constituită pentru combaterea efectelor pandemiei, ca urmare a răspândirii accentuate a coronavirusului Covid-19.
”Reamintim că săptămâna trecută i-am trimis o adresă, în acest sens, ministrului Afacerilor Interne (a doua pe această temă), apreciind că riscurile profesionale și medico-sanitare la care personalul nostru este expus, eforturile depuse zilnic pentru verificarea persoanelor carantinate, contactul direct cu suspecții și bolnavii de Covid 19, precum și programul de lucru suprasolicitant din această perioadă, necesită măsuri compensatorii din partea statutului, inclusiv de ordin financiar, asemenea familiei ocupaționale „Sănătate și asistență socială”, așa cum acestea au fost reglementate prin art. 8 din OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului Covid-19, pe perioada stării de urgență”, anunță Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: