Și-au luat apartament în rate, dar au rămas pe drumuri: AFLĂ ce a pățit o familie din Botoșani

O familie tânără din Botoșani a rămas fără apartamentul cumpărat în rate, după ce nu a mai avut bani să achite dările. Proprietarul imobilului a reușit să acumuleze datorii uriașe. Neputând să le achite și-a făcut bagajele și a plecat din țară.

 

Datorii de aproape 1.000 de euro are R.P, doar la asociația de proprietari, din blocul unde locuiește. Și-a cumpărat în rate un apartament cu o suprafață de 145 de metri. De fapt sunt două apartamente cuplate. Nu a reușit să fie la zi cu plata datoriilor, iar de la lună, la lună suma de pe tabelul de pe casa scării devea din ce în ce mai mare. ”Cei care l-au luat, ratele nu i-au mai ajutat și au avut disfuncționalități la plată, au plecat în străinătate și l-au lăsat, banca l-a scos la vânzare. De trei ani de zile n-am reușit să recuperez nimic”, a spus Petrică Butnariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAP). De asemenea, potrivit președintelui, nu se găsesc clienți care să cumpere apartamentele și nici banca nu poate recupera banii.

(Ș.V.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44661:OFERTĂ de la Primărie: Vrei locuință, plătești datoriile făcute de alții ]]