I-au ieșit înainte polițiștii de la Rutieră, a făcut și un drum la spital

Șoferul în vârstă de aproape 70 de ani a fost depistat la volan, deși consumase băuturi alcoolice.

 

În cursul zilei de duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 65, în localitatea Costești, comuna Răchiți, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 67 ani, din comuna Broscăuți.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

 

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.