Și anul acesta tot Marisa Jarden pune flori în Botoșani

 

Firma Marisa Jarden este câștigătoarea licitației pentru plantarea florilor din municipiul Botoșani. În acest sens, municipalitatea a prins în bugetul local  pentru înfrumusețarea orașului suma de 300.000 de lei. În decursul anului precedent, de acest capitol s-a ocupat aceeași societate, singura diferență fiind faptul că, spre deosebire de 2010 dat fiind faptul că în oraș sunt deschise mai multe lucrări, vor fi plantate doar 50.000 de fire de flori, față de 150.000 cîte au fost sădite anul trecut. ”Au fost două firme ofertante, una din  Iași și una din Botoșani. Câștigătoare a fost desemnată cea din Botoșani, Marisa Jarden în urma criteriilor stabilite prin caietul de sarcini, venind cu prețul cel mai mic. Pe data de 2 mai s-a semnat contractul și s-au apucat de treabă. Valoarea contractului este de aproximativ 300.000 de lei și sunt 32 de locații unde firma trebuie să intervină pentru amenajări peisagistice”, a declarat Cătălin Alexa, viceprimarul municipiului Botoșani. De altfel, în cursul dimineții de vineri, 6 mai, angajații Primăriei erau deja ieșiți în centrul orașului la plantat flori. Anul acesta vor fi înfrumusețate și zonele ANL-urilor sau strada Doboșari.